La Drăgoeşti se va construi un centru cultural

Gheorghe Melente: „Prin acest proiect, localitatea Drăgoeşti va fi promovată din punct de vedere cultural”

 

Mai multe investiţii vor începe, în această primăvară, în comuna Drăgoeşti. Administraţia locală condusă de primarul Gheorghe Melente are certitudinea demarării a patru proiecte importante care, odată finalizate, vor schimba radical imaginea localităţii. Este vorba despre proiectul de modernizare a 12,3 kilometri de drumuri comunale, finanţat prin PNDL-2, modernizarea terenului sintetic de la şcoală, un proiect finanţat prin GAL, dar şi reabilitarea drumului judeţean, de care se va ocupa Consiliul Judeţean Vâlcea. O mare satisfacţie pentru primarul Gherghe Melente este obţinerea finanţării pentru construirea unui centru cultural, un proiect în valoare de 50 de miliarde de lei vechi: „Aşteptăm vizita în teren pentru proiectul de construire a centrului cultural prin Compania Naţională de Investiţii, lucrare care a fost scoasă deja la licitaţie şi care se va realiza începând din primăvara anului 2018. Valoarea este de aproximativ 50 de miliarde de lei vechi. Prin realizarea acestei lucrări, localitatea Drăgoeşti va fi promovată din punct de vedere cultural. Proiectul se va numi „Aşezământ cultural tip 1 Mihai Viteazu”, pentru că, după cum se ştie, la biserica din localitatea noastră a fost botezat Mihai Viteazu”, ne-a declarat primarul Gheorghe Melente. De curând, administraţia locală a reuşit să finalizeze şi modernizarea şcolii, un proiect realizat din bugetul local: „În 2017am reuşit să modernizăm şcoala de la centru, un lucru pe care îl aşteptăm de şapte-opt ani. Reabilitarea a cuprins placarea în totalitate pe exterior, prin interior zugrăvirea şi reamenajarea, recondiţionarea acoperişului şi a gardului împrejmuitor. S-a făcut o lucrare chiar frumoasă şi eficientă prin anveloparea clădirii. În rest am mai reuşit mici investiţii, dar ne-am focalizat atenţia pe atragerea de fonduri externe, singura posibilitate să realizezi proiecte mai mari într-o localitate”, ne-a mai spus primarul Melente.

 

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *