Posibilităţi de dezvoltare cu fonduri europene, a comunei Nicolae Bălcescu

 

Pentru administraţia locală din Nicolae Balcescu, fondurile europene sunt o prioritate. Constantin Oprea spune că lucrează la documentaţia unui proiect pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 5 kilometri, având valoarea de un milion de euro: „Drumurile pe care le-am prins în proiect trec prin faţa obiectivelor, acest aspect fiind una dintre cerinţele impuse în ghidul solicitantului. Condiţiile obligatorii cerute de programele europene trebuie îndeplinite obligatoriu, altfel nu se alocă fonduri. Împreună cu firma de consultanţă am făcut o simulare înainte, şi am văzut că ne încadrăm. În acest proiect intră în vederea modernizării un drum pe Valea Băcească, pe firul văii, pentru care avem prinse inclusiv lucrările de apărări de maluri şi de amenajarea rigolelor. Prin Compania Naţională de Investiţii avem modernizarea căminului cultural din centrul localităţii, în valoare de 19 miliarde de lei vechi. Mai este şi căminul cultural din satul Valea Viei – Stoiceni, un proiect depus în vederea accesării fondurilor europene, prin Măsura 7.6., în valoare de 17 miliarde de lei vechi. Pentru această investiţie am avut deja vizita în teren. Proiectul cuprinde reabilitarea, modernizarea şi dotarea clădirii. S-a licitat, şi aşteptăm evaluarea pentru departajarea entităţii câştigătoare. Pentru ambele proiecte mă lupt de peste 8 ani să prindă finanţare. Astăzi pot să spun că a „crăpat ceasul”, pentru cele două cămine culturale există finanţare, iar lucrările vor începe cu siguranţă. Acum sper să avem parte şi de un constructor serios. Noi vom preda amplasamentul în această perioadă, şi sper ca, din primăvara anului viitor, să înceapă lucrările”, a precizat primarul din Nicolae Bălcescu, Constantin Oprea.

Claudia Şchiopu

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *