Buget ofensiv, bazat pe investiţii, la Măciuca
Pentru anul 2018, administraţia locală din Măciuca se poate baza pe un buget de aproximativ 93 de miliarde de lei vechi, din care 30% reprezintă cheltuieli de funcţionare, iar restul de 70% vor fi folosiţi pentru investiţii. Potrivit spuselor primarului Mugur Mărcoianu, noua formulă fiscală a afectat şi bugetul localităţii Măciuca, însă nu foarte mult încât să fie în pericol investiţiile: „Am avut şi noi excedent bugetar în 2016, dar nu a fost atât de mare încât să ne afecteze foarte mult, aşa cum a fost cazul altor localităţi. Avem un buget în care 30% sunt cheltuieli de funcţionare şi 70% cheltuieli de dezvoltare. Nu am avut probleme nici anul trecut cu plata salariilor către angajaţi, au fost achitate la timp. Am avut o mică mărire a salariilor şi anul acesta, iar funcţionarii au înţeles că nu este sustenabilă o mărire prea mare, aşa cum s-a întâmplat în alte primării, pentru că au văzut situaţii în care angajaţii nu şi-au putut primi banii la timp sau chiar a fost nevoie de o reducere de personal. Bugetul este afectat de scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, noi totuşi suntem o comună care are şi agenţi economici pe teritoriul ei şi, din acest punct de vedere avem o estimare destul de bună. Impact asupra bugetului mai are şi cota de minim 10% pe care trebuie să o acordăm pentru persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii personali, sumă suportată în totalitate anul trecut de Guvern. Este vorba de aproape 150.000 de lei, pe care noi trebuie să-i alocăm începând cu anul acesta. Din păcate, populaţia este îmbătrânită, iar tendinţa este de creştere a numărului persoanelor cu handicap”, ne-a declarat primarul localităţii Măciuca.
Cinci proiecte au intrat în linie dreaptă
Printre proiectele care se vor realiza anul acesta se numără reabilitarea celor două unităţi de învăţământ, modernizarea dispensarelor umane, dar şi construirea unui Centru pentru persoane vârstnice: „Secţiunea de dezvoltare este formată de proiectele prin PNDL, iar aici avem reabilitarea liceului şi a şcolii, reabilitarea celor două dispensarele medicale şi ar mai fi restul, o sumă destul de mică, pentru proiectul derulat prin PNDL-1, cel privind asfaltarea drumurilor, care se apropie de final. Totodată, secţiunea dezvoltare mai este completată şi de proiectul cu finanţare europeană Centrul social pentru persoane vârstnice. Din bugetul local anul acesta ne dorim să aducem reparaţii la drumurile de interes local şi uliţele săteşti pentru că avem mai multe tronsoane care necesită acest lucru şi până la finanţarea PNDL-3 a proiectului, pe care noi îl avem pregătit, acestea trebuie să fie întreţinute, astfel încât să fie asigurată o circulaţie normală pe aceste drumuri. Ne mai dorim să reparăm staţiile de autobuz, mai avem şi un proiect preluat de la fosta administraţie, de eficientizare a iluminatului public, pentru care plătim în continuare rate”, ne-a mai spus primarul localităţii Măciuca, Mugur Mărcoianu.
Ramona BĂLTEANU