Bătaie pe postul de director de la Apavil:  Fostul director Cristian Jianu are un contracandidat susţinut de PSD

În aceste zile se dă bătălia pentru postul de director al societăţii Apavil SA, funcţie rămasă vacantă în urma expirării mandatului directorului Cristian Jianu. Înscrierea lui Jianu la concurs era una previzibilă, însă pe ultima sută de metri a apărut şi un contracandidat, susţinut de PSD. Este vorba de Gigi Preduş, candidat PSD pe locul 7 pentru Camera Deputaţilor la ultimele alegerile parlamentare, actualmente director al SC Parc Ind Vâlcea SA. Deşi se vehicula o listă mai lungă de doritori, numele celor înscrişi la concurs fiind confidenţiale, primarul Râmnicului, Mircia Gutău a confirmat numele celor doi candidaţi: Cristian Jianu şi Gigi Preduş.

 

 

Mircia Gutău: „Cine câştigă concursul, acela va conduce”

 

Potrivit spuselor primarului Mircia Gutău, în cadrul unei conferinţe de presă, lui Jianu i s-ar fi recunoscut profesionalismul prin oferirea postului de director tehnic, până la organizarea concursului, însă acesta ar fi trebuit să renunţe la postul de membru în Consiliul de Administraţie. Jianu nu a fost de acord şi a părăsit societatea. Reamintim că Municipiul Râmnicu Vâlcea deţine 65,13% din acţiunile societăţii, restul fiind deţinute de Consiliul Judeţean Vâlcea: „Observ că este o problemă aprig discutată în presă, problema Apavil. Lucrurile sunt foarte clare: am respectat legea şi atât. Legea prevede că, în momentul în care directorului general îi expiră contractul de mandat, poţi să-l prelungeşti cu patru luni. Am făcut acest lucru! I-am prelungit domnului Jianu pentru 4 luni. Legea prevede că, dacă nici în acest interval de timp nu se poate face selecţia pentru noul manager, mai poţi să prelungeşti mandatul cu încă două luni. I l-am mai prelungit cu încă două luni… I-am oferit postul de director tehnic la Apavil, pentru că ştiu că este profesionist. A refuzat funcţia! Nu poate fi şi director tehnic şi membru în Consiliul de Administraţie. A ales să rămână membru în Consiliul de Administraţie. Atunci i-am respectat opţiunea. În momentul de faţă, domnul Jianu nu este angajat al societăţii Apavil, este doar membru în Consiliul de Administraţie. Postul de director s-a scos la concurs. Am înţeles că şi-au depus dosarele doi candidaţi. Cine câştigă, acela va conduce”, a declarat zilele trecute, într-o conferinţă de presă, edilul Râmnicului. Săptămâna aceasta vor fi susţinute probele pentru concurs, prima probă la care vor participa cei doi candidaţi va fi interviul, urmat de proba scrisă.

 

 

Mircia Gutău: „La Apavil trebuie făcută ordine”

 

Primarul municipiului spune că nu s-a amestecat în nici un fel în organizarea concursului şi că cel mai bun trebuie să câştige. Gutău a mai spus că societatea are nevoie de o reorganizare, astfel încât cetăţenii municipiul Râmnicu Vâlcea, care sunt principalii cotizanţi, să aibă prioritate atunci când se fac investiţii sau este nevoie de reparaţii: „Ştiu că domnul Preduş are un CV impresionant, este inginer de meserie. Însă, eu nu m-am implicat în nici un fel. Să câştige cel mai bun! (…) Cert este că la Apavil trebuie făcută ordine. Vom analiza fiecare localitate în parte, să vedem ce pierderi are. În momentul de faţă ştiu foarte clar că doar municipiul Râmnicu Vâlcea este pe profit. În rest, toate celelalte localităţi sunt pe pierdere. Eu nu spun că trebuie să le aducem pe toate pe profit, căci este aproape imposibil. Însă, nu pot să-i împovărez pe cei din Râmnic, să mărim preţurile la apă şi canal în Râmnicu Vâlcea pentru a ţine localităţi care sunt pe pierdere şi sute de oameni la birouri”, a afirmat Mircia Gutău.

 

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *