HCM trece lejer de Cluj
În etapa a 19 a Ligii Naționale, HCM Rm.Vâlcea a trecut luni seară de U Cluj, scor 34-27 (16-11), într-un meci disputat în Sala Sporturilor Traian.
Echipa vâlceană revine astfel pe locul 3, poziție de cupă europeană, cu două puncte peste urmăritoarea Măgura Cisnădie, care are însă de disputat restanța de la Slobozia. Meciul cu U Cluj, oo echipă care se luptă pentru salvare, a fost la discreția echipei vâlcene, care a condus detașat pe tot parcursul său. De remarcat accidentarea Cristinei Florica, extrema stânga suferind o entorsă care o va ține pe tușă o săptămână. Oaspetele au avut o tresărire spre final, când s-au apropiat la trei goluri în minutul 57, însă ultimele secvențe au aparținut tot HCM-ului. Vâlcea s-a impus cu 34-27 și continuă lupta pentru locul 3 cu Măgura Cisnădie. A fost un debut bun pentru noul staff al HCM-ului, cu Gheorghe Sbora (principal), Mia Rădoi și Ildiko Barbu (secunzi). La finalul jocului, handbalistele de la HCM au primit cadouri în avans pentru 8 martie din partea firmelor Bioderma și Farmaciile Băjan.
Președintele HCM-ului, Petre Berbecaru subliniază că Vâlcea poate prinde un loc de Europa prin intermediul campionatului, dar are și varianta cupei. ”Am construit această echipă cu Aurelian Roșca, el nu a mai dorit să continue pe motive medicale, a fost o schimbare forțată, îmi pare rău că nu am putut duce a capăt proiectul alături de dânsul. Am încercat în această perioadă să cosmetizăm echipa pentru anul viitor, tot alături de Relu Roșca, nu știu acum are va fi componența conducerii tehnice în viitor, sperăm să găsim o soluție care să satisfacă handbalul vâlcean, clubul și echipa. Ne dorim să jucăm în Europa la anul, putem ajunge acolo pe campionat sau cupă. Eu mi-aș dori enorm să obținem asta pe campionat, am realiza o treabă pe anduranță, ar fi formidabil pentru Vâlcea. Dacă avem sorții favorabili, putem ajunge și în cupă în finala cu CSM. Am intrat în vestiar înaintea jocului, le-am spus că le consider profesioniste și doresc să-și realizeze obiectivul, dar și că vom fi foarte severi dacă ele nu vor face totul ca acest obiectiv să se îndeplinească” a declarat Petre Berbecaru.
HCM: Blazek, Razum, Ciucă – Manea 7 (FOTO), Glibko 6, Vasileuskaya 5, Gavrilă 3, Băcăoanu 3, Lopez 3, Adespii 2, Fernadez 2, Badea 2, Vukcevic 1, Krnic, Florica, Khoulidi. Antrenori: Gheorghe Sbora (principal), Mia Rădoi, Ildiko Barbu (secunzi)