De 8 Martie, primarul Gheorghe Dumbravă a oferit flori doamnelor şi domnişoarelor din Stoenești

Ca în fiecare an, primarul localității Stoenești, Gheorghe Dumbravă a oferit, de 8 Martie, flori doamnelor şi domnişoarelor din localitate, dar şi celor care au trecut prin faţa primăriei. Nu au fost uitate nici colegele din primărie, doamnele de la unităţile de învăţământ sau de la diferite societăţi de pe raza localității: „8 Martie este ziua în care se îmbină armonios cele patru caracteristici ale femeilor: sensibilitatea, frumuseţea, tandreţea şi fineţea. Vă urez o primăvară frumoasă, cu soare, fericire şi toată dragostea pe care o meritaţi! La mulţi ani!”, este mesajul adresat femeilor de primarul Dumbravă. Peste 300 de garoafe au fost impărțite cu ocazia Zilei de 8 Martie.Gestul a fost apreciat de doamne și domnișoare, care i-au mulțumit pentru atenția acordată la început de primăvară, de ziua lor. (R.B.)

 

 

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *