SC Antares Transport SA a realizat în 2016 încasări de 17 milioane lei şi un profit de peste 118.000 de lei
Potrivit situaţiilor financiare anuale, SC Antares Transport SA (mutată în 2013 de acţionarul majoritar Dumitru Becşenescu din Vâlcea în judeţul Sibiu) şi-a diminuat uşor în 2016 cifra de afaceri şi profitul, comparativ cu situaţia din 2015. SC Antares Transport SA a realizat în 2016 o cifră de afaceri de peste 14,68 milioane de lei, încasări de 17 milioane de lei şi un profit de peste 118.000 de lei. Mai precizăm că, la data de 31 decembrie 2016, SC Antares Transport SA avea următoarele elemente de bilanţ: active imobilizate – 18,2 milioane de lei; stocuri (materiale, producţie în curs de execuţie, semifabricate, produse finite şi mărfuri) – 149.000 de lei; creanţe – 3,15 milioane de lei; capital social subscris şi vărsat – 560.000 de lei; datorii totale – 13,8 milioane de lei. Societatea avea în 2016 sub 130 de angajaţi şi tipul de activitate, conform clasificării CAEN, „Alte transporturi terestre de călători”. În comparaţie, SC Antares Transport SA a realizat în 2015 afaceri de peste 15,7 milioane de lei, venituri de 16,1 milioane de lei şi un profit de peste 323.000 de lei, iar datoriile totale erau de 17,8 milioane de lei. În anul 2013, conflictul dintre Primăria Râmnicului şi compania de transport SC Antares Transport SA l-a determinat pe administratorul acesteia, Dumitru Becşenescu, să decidă mutarea sediului societăţii în judeţul Sibiu, în localitatea Şelimbăr. SC Antares Transport SA este o companie care efectuează transport public de persoane în judeţ şi în exterior, deţinând în Râmnicu Vâlcea una din cele mai mari autogări, prin preluarea fostei companii de stat de transport judeţean de persoane. În 2013, la Bucureşti s-a desfăşurat o ediţie a Galei Premiilor „Tir Magazin”, în cadrul acestui eveniment, SC Antares Transport SA fiind recompensată cu cea mai înaltă distincţie: „Cea mai bună firmă de transport călători din România”. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România. Nominalizările au fost realizate prin centralizarea propunerilor făcute în scris de cititorii revistei „Tir Magazin”. În anul 2008, acţionarii SC Antares Transport SA au aprobat retragerea acţiunilor societăţii de pe piaţa bursieră. De asemenea, acţionarii au mai aprobat raportul de evaluare întocmit de Ion Olaru, cu privire la stabilirea preţului pe acţiune plătit în cazul retragerii acţionarilor din societate. Concret, acest preţ a fost de 15,5 lei pentru o acţiune SC Antares Transport SA. Astfel că, începând din 2008, SC Antares Transport SA a devenit o societate de tip închis. De altfel, principalul domeniu de activitate al SC Antares Transport SA este transportul de persoane, prin curse regulate, societatea situându-se printre principalii operatori vâlceni de transport de persoane, ocupând peste 20% din piaţa judeţeană.