Cristian Buican îi cere Vioricăi Dăncilă fonduri pentru localităţile vâlcene cu proiectele la AFM
Prin intermediul unei interpelări, deputatul Cristian Buican i-a prezentat premierului Viorica Dăncilă situaţia financiară grea cu care se confruntă administraţiile publice locale din judeţul Vâlcea, care au accesat proiecte de introducere a apei şi a canalizării prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Este vorba de o solicitare de fonduri din fondul de rezervă al Guvernului pentru localităţile Bujoreni, Diculeşti, Fârtăţeşti, Galicea, Popeşti, Stăneşti şi Stoeneşti.
Parlamentarul Cristian Buican consideră că respectivele primării nu au nicio vină în privinţa lipsei resurselor financiare pentru asigurarea cofinanţării necesare. Parlamentarul liberal consideră că principalele cauze ale lipsei de resurse financiare ale acestor administraţii publice locale ţin, în principal, tot de politica Guvernului: „Am văzut ca doamna prim-ministru este dornică să cunoască problemele din judeţe şi să propună soluţii la acestea. După acest discurs, am reluat o problemă mai veche a şapte administraţii publice locale din judeţul Vâlcea privind lipsa fondurilor necesare pentru asigurarea cofinanţării la proiectele de introducere a apei şi a canalizării accesate prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Astfel, vom vedea dacă chiar îi pasă de problemele din judeţe sau a fost doar o acţiune de PR ratată. Din păcate, problema prezentată de mine este una naţională şi văd că guvernanţii de la PSD-ALDE nu scot o vorbă despre ea. La nivel de ţară sunt 257 de localităţi care au accesat astfel de proiecte de introducere a apei şi a canalizării prin AFM în perioada 2011-2017, ceea ce presupune o cofinanţare locală de aproximativ 25%, plus alte cheltuieli neeligibile. În condiţiile în care în ultimii 3 ani fondurile repartizate administraţiilor publice locale au scăzut constant, e la mintea cocoşului că situaţia financiară a celor 257 de localităţi este una foarte grea şi este nevoie urgentă de intervenţie guvernamentală” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. (R.B.)