Din toamnă, la Băile-Olăneşti va funcţiona o nouă grădiniţă cu program prelungit

Administraţia locală din Băile-Olăneşti se confruntă cu o problemă deosebită în ceea ce priveşte infrastructura educaţională. În prezent, una dintre grădiniţele din oraş funcţionează într-o casă, care a fost retrocedată şi pentru care administraţia locală plăteşte chirie. Primarul Sorin Vasilache a achiziţionat deja o clădire în care vrea să amenajeze o grădiniţă cu program prelungit. Cum investiţia nu mai suportă amânare, lucrările de amenajare se vor realiza, cel mai probabil, din bugetul local: „Anul trecut am mai reuşit să achiziţionăm şi o clădire care se pretează a fi amenajată pentru funcţionarea unei grădiniţe cu program prelungit. Avem spaţiul şi vom vedea dacă putem să o includem într-un program european. Dacă nu, vom lua decizia de a o moderniza din bugetul propriu. Gândim să întocmim chiar noi un proiect de reabilitare pentru ca anul acesta, în septembrie, să ne mutăm cu grădiniţa în acest spaţiu. Nu mai putem aştepta, clădirea este în stare bună şi o vom recompartimenta conform normelor. În spate avem un spaţiu pentru loc de joacă, vom amenaja o bucătărie, dormitoare şi tot ce mai este necesar pentru a funcţiona cu program prelungit. Vom face acest lucru din bugetul local, cu un minim de costuri, dar trebuie să o avem funcţională la începerea noului an şcolar”, spune primarul Sorin Vasilache.
Localnicii şi agenţii economici vor plăti aceleaşi taxe şi impozite şi în 2018
Social-democratul Sorin Vasilache spune că în 2018 se va baza pe un buget mai restrâns, comparativ cu anii precedenţi, dar, cu toate acestea nu a luat măsuri care să împovăreze populaţia şi nici să pună birul pe agenţii economici care reprezintă principala sursă de venit la bugetul oraşului: „Anul acesta, bugetul va fi mai mic. Noi avem puţin noroc, pentru că nu am avut excedent bugetar la sfârşitul anului 2016, deci noua formulă nu ne afectează foarte tare. Nu am mărit taxele şi impozitele, acestea au fost mărite în 2015 cu rata inflaţiei, o mărire suportabilă, la momentul respectiv. Ne-am gândit şi la agenţii economici, să poată să-şi plătească impozitele, dar şi la cetăţeni, care întâmpină dificultăţi. Agenţii economici depind de biletele de tratament, încă nu s-au făcut contractele şi, practic, în staţiune există acum puţină mişcare, datorită echipelor care vin în cantonamente sportive. Tocmai de aceea ne-am gândit să construim şi acel complex sportiv. De unde să aibă agentul economic să plătească? Am gândit şi la modul acesta, pentru că motorul acestui oraş îl reprezintă staţiunea şi agenţii economici. Avem câteva cazuri în care firmele sunt în insolvenţă, şi dacă intră în faliment două sau trei astfel de societăţi noi pierdem miliarde de lei vechi. Poate vom gândi şi noi o mică mărire pentru anul viitor”, ne-a mai declarat primarul oraşului Băile-Olăneşti, Sorin Vasilache.
Ramona BĂLTEANU