Noi proiecte pentru modernizarea comunei Mihăeşti

În această perioadă, administraţia locală din Mihăeşti a semnat contractul de finanţare la Ministerul Dezvoltării pentru modernizarea dispensarului medical. Potrivit declaraţiilor primarului Constantin Bărzăgeanu, urmează iniţierea licitaţiei. În cadrul acestui proiect de construire a dispensarului medical intră inclusiv dotările cu mobilier, dar şi cu tehnică medicală de ultimă generaţie. Aici se va găsi un RMN, un ecograf, ambulanţă, scaune pentru serviciul stomatologic, dar şi un centru pentru sterilizare. Valoarea proiectului este de 500 de mii de euro: „Până la finalizarea acestui proiect trebuie să găsim medici specialişti. Clădirea dispensarului se va construi din temelii, în centrul localităţii”, ne-a declarat primarul din Mihăeşti.

Comuna Mihăeşti este prima comună din judeţul Vâlcea unde s-a semnat contractul de finanţare pentru asfaltarea drumurilor Mihăeşti – Arsanca pe o lungime de 3,4 kilometri, o investiţie în care sunt incluse în vederea modernizării şi rigolele, dar şi construirea a peste 40 de poduri şi podeţe pentru fiecare proprietate. Proiectul este deja lansat spre achiziţie în SEAP, iar în urma licitaţiei se va desemna entitatea câştigătoare, în vederea demarării lucrărilor de asfaltare”, declară primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.

 

Fonduri europene pentru asfaltarea drumurilor

 

Localitatea Mihăeşti este prima localitate din judeţul Vâlcea care a reuşit să obţină finanţare europeană în vederea modernizării infrastructurii rutiere.

Mihăeştiul este printre puţinele localităţi din judeţul Vâlcea care a reuşit să se plieze condiţiilor impuse de programele europene. Astfel, a fost acceptat la finanţare proiectul depus pe Măsura 7.2., având valoarea de un milion de euro, care vizează asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 7,5 kilometri, dar şi amenajarea pe o lungime de 14 kilometri a rigolelor şi construirea de poduri şi podeţe de acces în gospodării, pe ambele laturi ale drumului. Faptul că actualul primar a reuşit să atragă fonduri europene pentru comunitatea de la Mihăeşti este un lucru important, întrucât, pentru implementarea acestui proiect vor fi cheltuiţi foarte puţini bani proveniţi din taxele şi impozitele plătite de localnici: „Am primit un milion de euro pentru respectivul proiect derulat cu bani europeni, pe măsura 7.2., pentru modernizarea drumului comunal. S-a câştigat licitaţia cu 47%, adică la jumătate din valoarea estimată a investiţiei. Lucrările au început, sunt executate în procent de 40%, s-a turnat un covor asfaltic pe o lungime de trei kilometri. S-au asfalt trei străzi, unde s-a turnat şi stratul unu şi stratul doi din proiectul respectiv, dar şi rigolele. În fiecare mandat am asfaltat aproximativ 10 kilometri de drumuri comunale, având în vedere că localitatea are însumaţi peste 68 de kilometri. Atunci când am preluat primăria nu am avut o palmă de asfalt pe drumurile comunale. Mai mult, am preluat primăria cu o datorie de 47 de miliarde de lei vechi”, subliniază primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.

 

Claudia Şchiopu

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *