Stoeneşti sau mica staţiune de sub munte împânzită cu izvoare sulfuroase

În câţiva ani, Stoeneștiul ar putea rivaliza staţiunile Călimăneşti şi Băile-Olănești şi acest lucru se va întâmpla datorită apelor minerale sulfuroase care „zac” neexploatate în subsolul satului Dobriceni, cel mai mare sat al comunei Stoeneşti. Mai mult decât atât, în adâncime, satul Stoeneşti adăposteşte rezerve de sare, asemenea celor de la Ocnele Mari.
Gheorghe Dumbrava: „În câţiva ani, localitatea Stoeneşti va avea un cuvânt de spus pe harta turistică a judeţului”
Primarul localităţii Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă este conştient de bogăţiile localităţii pe care o administrează şi spune că potenţialul turistic va fi valorificat în momentul în care se va finaliza infrastructura, începând cu anul 2020. Astfel ca, în doar câţiva ani, localitatea Stoeneşti se va alătura staţiunile balneoclimaterice din judeţul Vâlcea, Călimăneşti, Ocnele-Mari sau Olăneşti: „Am idei pe care nu vreau să le dezvolt până nu vom termina cu lucrările de infrastructură, deoarece avem şi noi ape valoroase. Pot să vă spun faptul că avem potenţial turistic, dar pe care încă nu suntem pregătiţi să-l dezvoltăm, deoarece prioritatea noastră este finalizarea infrastructurii. Acest potenţial turistic poate fi dezvoltat mai târziu. Nu putem vorbi despre turism atâta timp cât noi nu avem apă şi canalizare în toată localitatea. Luăm lucrurile treptat şi, cu siguranţă, în câţiva ani şi localitatea noastră va avea un cuvânt de spus pe harta judeţului Vâlcea, şi din punct de vedere turistic”, ne-a declarat primarul localităţii Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă.
Ales în funcţia de primar pentru prima dată în 2012 şi reconfirmat cu 95% din voturile cetăţenilor în 2016, primarul Gheorghe Dumbrava a reuşit, în doar 6 ani să alinieze Stoeneştiul în rândul localităţilor dezvoltate ale judeţului Vâlcea. Zeci de proiecte în valoare de peste 10 milioane de euro au fost implementate în localitate sau sunt în curs de execuţie și vizează modernizarea infrastructurii şi îmbunatăţirea nivelului de trai al comunităţii din Stoeneşti.
Cel mai mare centru pomicol din Vâlcea se află la Stoeneşti
Aşezată pe un drum împădurit extrem de pitoresc, în depresiunea Dobriceni- Zmeurăt, comuna Stoeneşti este ţinutul vâlcean cu oameni primitori, dornici de vorbă şi harnici. Truditori ai pământului, păstrători ai valorilor spirituale, apărători ai gliei străbune, oamenii de aici au un legământ trainic cu pământul. Locuitorii a trei dintre satele comunei respectiv Stoeneşti, Dobriceni şi Piscul Mare, au fost odinioară măglaşi la salinele de la Ocnele Mari. Coastele şi culmile celor 13 sate sunt ascunse de livezi, de pomi fructiferi, toate la un loc oferind aroma şi unicitate acestor locuri încântătoare. Localitatea Stoeneşti se poate lăuda, pe lângă frumuseţile naturale şi cu cel mai mare centru pomicol din judeţul Vâlcea (930 ha), după care urmează Vaideeni (630 ha), Rm. Vâlcea (584 ha) şi Horezu (401 ha). Atestată documentar la data de 6 iunie 1507, când Radu cel Mare voievod dă un hrisov în cetatea de scaun Târgovişte, localitatea are o istorie de păstrare a credinţei, datinilor şi obiceiurilor, făurindu-şi o atestare inconfundabilă.
„Izvorul Tămăduirii” se află la Schitul Jgheaburi de la Piscu Mare
Şi dacă ar fi să vorbim de bogăţiile localităţii Stoeneşti, Schitul Jgheaburi ocupă cu prisosinţă primul loc. Pe locul ctitoriilor lui Radu Negru şi Matei Basarab se află astăzi o bisericuţă din piatră, cu totul diferită de ctitoriile vremii, care te întâmpină într‑o mare de flori. În imediata apropiere a schitului dăinuie Izvorul Tămăduirii, un izvor cu apă sulfuroasă căutat de toţi cei care au nevoie de vindecare. Locaş de maici, situat în satul Piscu Mare, schitul a fost întemeiat conform tradiţiei la 1310, la început fiind o biserică din lemn şi câteva chilii acoperite cu stuf care cu timpul s-a ruinat. Pe aceeaşi temelie, la 1640, în vremea voievodului Matei Basarab şi a Mitropolitului Teofil, a fost reconstruit. Aici se află un izvor cu apă sulfuroasă la care numeroşi credincioşi vin în pelerinaj, îndeosebi la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.
Ziua comunei Stoeneşti, un bun prilej de a promova arta firului de mătase tradiţională (foto)
- Anul acesta, sărbătoarea comunei este programată pe 9 iulie
Comuna Stoeneşti este renumită în întreaga ţară prin măiestria cu care o familie de aici păstrează arta mătăsii naturale, a firului de borangic, produs la Stoeneşti. În urmă cu 50 de ani, borangicul, firul natural de mătase era nelipsit din gospodăriile ţărăneşti. Astăzi, singurul loc din România în care se obţine mătase naturală, dar se şi ţese, se găseşte în judeţul Vâlcea, la Stoeneşti. Pasionaţi de artă populară tradiţională, soţii Niculescu, ţesători de renume, au vrut cu orice preţ să readucă, în târgurile de profil din ţară şi de peste hotare, ţesătura de borangic dispărută de mai bine de 20 de ani din România. Astăzi, Cristina Niculescu are un atelier la parterul casei din Stoeneşti, Vâlcea unde ţese din borangic marame, îi, covoare, perdele, eşarfe sau ştergare, pe care le vinde prin târguri destinate producătorilor tradiţionali.
În semn de preţuire şi respect pentru păstrarea tradiţiei creşterii viermilor de mătase şi confecţionarea iilor populare, primarul Gheorghe Dumbravă a şi numit, generic, Ziua Comunei Stoeneşti- “Pe fir de borangic”. Anul acesta, „Pe fir de borangic” va marca cea de-a IV-a ediţie şi se va desfăşura pe 8 iulie. Pentru ca anul trecut, autorităţile judeţene şi politicienii au spus pas evenimentului organizat de primarul Gheorghe Dumbravă, anul acesta, alesul local va adresa o invitaţie oficială numai conducerii judeţene, însă toţi cei care vor binevoi să ia parte la eveniment vor fi primiţi cu braţele deschise la Stoeneşti: „Ziua comunei anul acesta va fi pe 8 iulie, a doua duminică din luna iulie şi le voi adresa invitaţia doar reprezentanţilor judeţului, adică domnului prefect, Florian Marin şi domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Ei conduc destinele judeţului în acest moment şi le voi adresa invitaţia să fie alături de noi într-un moment important pentru localitatea noastră. Normal că dacă şi alţi politicieni vor binevoi să fie alături de noi, sunt aşteptaţi cu mare drag”, ne-a declarat primarul comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă. În privinţa manifestărilor prilejuite de Ziua Comunei, primarul Gheorghe Dumbrava spune că bugetul este mai redus decât în anii precedenţi, însă acest lucru nu-i va împiedica pe cetăţeni să nu se bucure de atmosfera de sărbătoare: „Bugetul va fi mai mititel în acest an, vom lua interpreţi mai tineri, dar vom face în aşa fel încât cetăţenii să se bucure, ca de fiecare dată, de această sărbătoare importantă pentru localitatea noastră”, a mai precizat Dumbravă.
Ramona BĂLTEANU