Administraţia locală din Şuşani a semnat contractele de finanţare pentru cele şase investiţii prin PNDL-2

Administraţia locală condusă de Gheorghe Constantinescu şi Gheorghe Staiu a avut un portofoliu amplu de proiecte pentru care a solicitat finanţare de la Ministerul Dezvoltării. Astfel, în urma analizei proiectelor, şase investiţii se vor realiza la Şuşani. După ce a „spart” gheaţa, la început de an, prin semnarea proiectului de alimentare cu apă, chiar înaintea sărbătorilor pascale, echipa comunei Şuşani a reuşit să semneze şi contractul de finanţare pentru cele şase poduri care se vor construi peste pârâul Beica, dar şi pentru modernizarea şcolii din Râmeşti: „Vă comunicăm şi bucuria semnării a încă două contracte de finanţare, respectiv “Construirea a şase poduri peste Pârâul Beica, în punctele Sârbi, La Hotar, La Gagila, Linia Mică Raduţ, Anuţeşti Ristache, La Botea 2”, în valoare de 2.550.000 lei şi „Reabilitare Şcoală Gimnazială Râmeşti”, în valoare de 1.560.000 lei”, ne-a declarat Gheorghe Staiu. Prin programul guvernamental PNDL-2, comuna Şuşani va beneficia de trei proiecte care vizează modernizarea infrastructurii educaţionale şi alte trei, care cuprind construirea de poduri, alimentare cu apa şi modernizarea dispensarului uman. În total, peste 156 de miliarde de lei vechi vor ajunge, în următoarea perioadă, la Şuşani: „Avem proiecte de 50 de miliarde de lei vechi numai pentru învăţământ, şi mai avem construirea a 6 poduri, proiect în valoare de 21 de miliarde de lei vechi şi un proiect de modernizare a dispensarului uman din localitate, în valoare de 7 miliarde lei vechi”, ne-a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar al localităţii Şuşani, Gheorghe Constantinescu. Pentru celelalte proiecte, în special pentru cele care cuprind asfaltarea drumurilor şi uliţelor săteşti, echipa din primărie aşteaptă următorul program guvernamental. (R.B.)

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *