În toamna, comuna Şuşani va fi transformată în şantier

Şapte proiecte vor fi demarate, în următoarea perioadă, în localitate   În scurt timp, administraţia locală condusă de Gheorghe Constantinescu şi Gheorghe Staiu va demara proiecte în valoare de peste

Read More

Jocul căluşarilor în ziua de Rusalii, o tradiţie la Şirineasa

    De Rusalii, Şirineasa a  găzduit cea de-a X-a ediţie a  Festivalului „Căluşului vâlcean”, manifestare la care au participat copii din  Bălceşti, Drăgoeşti, Frânceşti, Măciuca, Creţeni,  Stăneşti, Şirineasa,  dar

Read More

Nicoleta Lazăr: ”Avem valoare să luăm încă o medalie!”

În perioada 30 mai – 3 iunie, echipa CS Chimia Râmnicu Vâlcea va participa la turneul final al Campionatului Național de junioare II, care se va desfășura la Comănești. Echipa

Read More

Șirineasa încheie sezonul neînvinsă!

ACS Sirineasa a făcut spectacol în ultimul său meci în campionatul Ligii 3, sâmbătă, la Petroşani, învingând cu scorul de 6-0 de Gloria Lunca Teuz Cermei. Golurile au fost marcate

Read More

Festivalul „Cireşarii” a ajuns la a 48-a ediţie.

  Nume sonore din lumea muzicală autohtonă vor da tonul distracţiei, la Dănicei   Duminică, 10 iunie, în localitatea Dănicei va avea loc cea de 48-a ediţie a „Zilelor localităţii

Read More

Alexandru Dediu: „Dintotdeauna m-am condus după zicala: a fi om înseamnă a avea raţiune”  

  Administrează de 12 ani comuna Păuşeşti Măglaşi, unde, aproape de fiecare data a fost ales cu un procent covârşitor din voturile cetăţenilor. În interviul care urmează povesteşte despre stadiul

Read More

Păuşeşti Măglaşi, între istorie şi legendă  

  În acest univers cu puternic parfum al florilor de tei, însăşi denumirea localităţii provine de la numele unei frumoase fete, Păuşa, în timp ce a doua denumire sugerează munca

Read More

Florin Pera: ”Vin la Vâlcea să lupt pentru medalii”

Noul antrenor principal al HCM-ului, Florin Pera a vorbit la Radio Reșița despre planurile pe care le are sezonul viitor la Râmnicu Vâlcea. Cum profesorul Gheorghe Sbora (71 ani) s-a

Read More

Constantin Enceanu, invitat special de Ziua comunei Sălătrucel

Duminică, 27 mai, este sărbătoare mare în comuna Sălătrucel. Localnicii din localitate, alături de administrația locală condusă de primarul Nicolae Sima sărbătoresc cea de-a doua ediție a Zilei comunei Sălătrucel.

Read More

Distracție și voie bună de Zilele Comunei Galicea

În perioada 25-27 mai 2018, primăria organizează cea de-a 16-a ediție a Zilelor comunei Galicea. Sărbătoarea, cunoscută sub numele Festivalul „Teodosie Rudeanu” va debuta cu o competiție sportivă ”Sport pentru

Read More