14 mai 2018, zi decisivă pentru Mircia Gutău: „Sper într-o soluţie de achitare”
La începutul lunii aprilie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea procesului în urma căruia primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare. Totodată, ÎCCJ a fixat şi primul termen, 14 mai 2018, al procesului rejudecat la instanţa de recurs. Practic, Înalta Curte a aprobat cererea de revizuire a procesului depusă de către Gutău, cerere făcută după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, în noiembrie 2016, că primarului i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. În cadrul unei conferinţe de presă, organizată azi, 11 mai, Mircia Gutău a declarat că speră să se facă dreptate şi să fie achitat în dosarul în care este acuzat de luare de mită: „Îmi doresc foarte mult să iasă adevărul la lumină. Până acum sunt mulţumit de ce s-a întâmplat, de faptul că am câştigat la CEDO, Instanţa Supremă a casat sentinţa de condamnare şi procurorul a cerut să fie trimis dosarul către rejudecare şi luni (14 mai 2018) aştept această sentinţă la Înalta curte de Casaţie şi Justiţie. Plec în momentul de faţă de la două soluţii de achitare. Este foarte greu, din punctul meu de vedere, să mi se dea o soluţie sau să mi se plaseze soluţia de condamnare. Nu există nicio probă iar felul cum se mişcă lucrurile eu cred că este aproape imposibil. Şi, atunci să văd şi eu, cu toate că presiunile sunt fabuloase şi sunt convins că şi acum am „codiţa”, iar judecătorul respectiv este acum la Curtea Constituţională şi încă are o putere foarte mare, dar eu am încredere că lucrurile s-au schimbat şi sper într-o decizie corectă, aşa cum trebuie să fie. Probabil luni se va mai da un termen, că aşa este procedura şi apoi sper într-o soluţie de achitare. Dar orice sumă ai încasa, nimeni nu îţi poate da înapoi suferinţa trăită şi umilinţă ca ta ca om şi a familiei tale. Următorul pas este să te îndrepţi împotriva statului român şi aici vine întrebarea dacă statul roman este de vină sau este de vină o persoană? Iar statul roman trebuie să se îndrepte împotriva persoanei respective. Acum legea s-a schimbat şi cei care fac dosare la comanda vor trebui să răspundă”, a spus primarul Râmnicului, Mircia Gutău. În 2010, Gutău a fost condamnat cu executare pentru luare de mită. DNA a început acţiunea penală în urma denunţului unui om de afaceri care i-a acuzat pe primarul şi viceprimarul din Râmnicu-Vâlcea că ar fi cerut 50.000 de euro pentru emiterea unei autorizaţii de urbanism. Gutău a executat mai bine de un an şi jumătate din pedeapsă înainte de a fi eliberat condiţionat. Cu toate acestea, în 2016, Gutău a obţinut un nou mandat de primar, conducând, în prezent, frâiele administraţiei locale din Râmnicu-Vâlcea.
Ramona BĂLTEANU