EDITORIAL:

România a devenit în ultimii ani o adevărată pepinieră de politicieni corupţi. Am ajuns atât de cunoscuţi, încât chiar şi mafia italiană a început să spele banii liniştită prin părţile locului. Cine spune că România nu este un mare exportator, se înşeală. Este adevărat că nu exportăm legume şi fructe, nici produse finite, iar cele peste 500 de foste fabrici productive din România sunt acum pe butuci sau pur şi simplu nu mai există, dar România are, poate, cel mai căutat bun care merge la export, şi anume banii cash.

 

Prin intermediul unor domni bine înfipţi în politică şi în afaceri oneroase, în România se fac în continuare foarte mulţi bani negri, pe care clanurile mafiote trebuie să îi ascundă urgent undeva, la loc umbros şi cu verdeaţă. Până acum câţiva ani era la modă „metoda Vâlcov”, prin care bănuţii făcuţi din şpăgi erau ascunşi pe undeva, la ciorap, chit că ciorapul cu pricina era depozitat la cimitir sau prin pereţii casei. După ce s-a dovedit că vigilenţa procurorilor a ajuns şi prin aceste locuri s-a pornit o ofensivă fără precedent împotriva oricărui soi de anchetator din România, şi mai cu seamă asupra celor de la DNA, iar, în paralel, clanurile şi-au descoperit noi pasiuni, de preferinţă prin locuri cât mai îndepărtate de graniţele ţării, şi prin ţări cu care România era musai să nu aibă tratate de extrădare. Banii sunt de mult timp depozitaţi la loc sigur, prin acele meleaguri îndepărtate, de asta nu cred că se mai îndoieşte cineva. Problema este că, exceptând câţiva rătăciţi, cărora chiar le ajungea laţul la grumaz, românii sunt nevoiţi să suporte în continuare politicienii corupţi care conduc aceste clanuri, dar nu beneficiază şi de pe urma banilor lor.

 

Credeţi că Elena Udrea sau Alina Bica au plecat degeaba tocmai la confluenţa celor două Americi, pe tărâmuri mai calde? Nu, în mod sigur au urmat şi ele traseul banilor scurşi cu sârg din sărmanele bugete prăduite în mod sistematic de clanul Cocoş – Băsescu & Comp, atunci când în România s-a instalat la putere un alt clan, mult mai flămând, şi care părea că nu vrea să respecte legea nescrisă a tăcerii şi ascunderii gunoiului sub preş, care s-a practicat până acum. Există chiar şi investiţii imobiliare făcute de acest clan în America, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că metoda folosită de mafia siciliană în România a fost copiată cu succes de mafia noastră de Cotroceni şi transpusă cu succes în paradisurile fiscale.

 

Dacă s-ar face mâine un referendum prin care ar fi întrebaţi românii dacă nu doresc să exportăm cumva şi politicienii corupţi, nu doar banii lor, pentru ca măcar să stopăm şuvoiul de şpăgi care se scurge zilnic peste hotare, punem pariu că 99% dintre respondenţi ar fi de acord? Nu este nevoie decât de un tren pentru a decapita mafia din România pentru mult timp de acum înainte, în care să fie îmbarcaţi, doar cu bilet dus, majoritatea celor care ne conduc, secondaţi şi de câţiva şmecheri rămaşi în opoziţie, să ţină spatele pentru fapte penale de mult apuse. Pentru asta este nevoie, însă, în primul rând să conştientizăm ceea ce ni se întâmplă, şi apoi să alegem într-o funcţie-cheie din stat un personaj capabil de a curăţa mizeria în care ne scăldăm, de câţiva ani.

Mihai ROMAN

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *