Egal echitabil la Călimănești
În derby-ul etapei a III-a din play-off, Cozia Călimănești și Viitorul Dăești au remizat, scor 0-0, iar Flacăra Horezu s-a desprins decisiv.
Jocul dintre Cozia și Dăești a fost unul frumos, viu disputat, deși miza lui mai era doar locul 2 și titlul de vicecampioană. Venit la Dăești de câteva etape, antrenorul Gabi Mangalagiu nu are încă card emis de AJF și a stat în spatele gardului împrejmuitor.
Cozia a dominat prima repriză, dar fără a avea multe ocazii. Filipoiu a avut prima șansă pentru oaspeți, dar a ratat preluarea, singur în fața portarului. Apoi, Răcăreanu a fost periculos și a tras din unghi, dar mingea s-a scurs pe lângă bara oaspeților. După pauză, însă, jocul s-a echilibrat. Cozia a avut o șansă bine în minutul 56, când Răcăreanu a reluat din câțiva metri, pe lângă poartă. Neacșu a avut prima șansă mare a oaspeților în minutul 60, când a tras din unghi, și mingea s-a scurs puțin pe lângă. Apoi, Bîrlogeanu a tras și el din mijlocul careului, dar în brațele portarului Buzilă. În final, Cozia a avut o altă șansă mare, la șutul lui Leo Săraru, ușor deviat, care a trecut puțin peste poartă.
Cupa, principalul obiectiv pentru Cozia
Mijlocașul stânga de la Călimănești, Leo Săraru spune că, acum, obiectivul principal pentru Cozia este câștigarea cupei, unde vor întâlni în finală pe Oltețu Alunu. ”Principalul obiectiv este cupa, teoretic avem adversar mai ușor pe Alunu, dar ei au eliminat pe Horezu, nu va fi facil. Dar, jucăm acasă finala și trebuie să câștigăm. Este important și locul 2 în campionat, apoi vom vedea ce va fi în vară!” a declarat Leo Săraru. Finala Cupei-faza județeană, Cozia – Oltețul Alunu se va disputa pe 6 iunie, la Călimănești.
Mangalagiu: ”Vrem să promovăm în sezonul viitor”
Tehnicianul Dăeștiului, Gabi Mangalagiu are în plan construirea unui echipe care să promoveze în sezonul viitor. ”A fost un meci bun pentru Superligă, cred că puteam să scoatem mai mult din acest joc. Acum, obiectivele nostre sunt aceleași, să formăm o echipă pentru sezonul viitor, pentru că locul 1 este decis. Încercăm să construim o echipă ca să reușim și promovarea în Liga a III-a, de multe ori echipele din Vâlcea ajung la baraj și acolo nu pot să facă pasul. Pentru asta, trebuie implicare mare din partea autorităților, trebuie jucătorii motivați, sper să se poată face asta la Dăești” a anunțat fostul atacant al Chimiei.
Cozia Călimănești – Viitorul Dăești 0-0
Călimănești: Buzilă – Lăzărescu, Al. Ștefan, M.Chiripuș, Mazilu – Roncea, Ciocotoiu (Marinescu 71) – Ceapă (Marinaș 75), Duca, L.Săraru – Răcăreanu. Antrenor: Vasile Ilinca
Dăești: D. Geantă – Tănăsie, Nicolaescu, Preda, Fistogeanu – Bârlogeanu (Pătularu 77), Rizea – Hera, Filipoiu, Pașoi – G.Neacșu. Antrenor: Gabi Mangalagiu
Rezultate etapa III play-off:
Flacăra Horezu – FC Băbeni 7-0
Cozia Călimănești – Viitorul Dăești 0-0
Unirea Tomșani – Voința Orlești 2-1
Clasament play-off:
- Flacăra Horezu 25 25 0 0 142-20 75p
- Cozia Călimăneşti 25 20 3 2 100-21 63p
- Viitorul Dăeşti 25 20 2 3 116 -21 62p
- F.C. Băbeni 25 12 3 10 88 – 68 39p
- Voința Orlești 25 11 3 11 72-53 36p
- Unirea Tomşani 25 10 2 13 63-82 32p
Etapa viitoare play-off, 16 mai:
Viitorul Dăești – Flacăra Horezu
FC Băbeni – Voința Orlești
Cozia Călimănești – Unirea Tomșani