Apă şi canalizare în administrare proprie, la Lăpuşata

 

 

Deşi nu se poate lăuda cu un buget mare pentru acest an, primarul Nicolae Joiţa spune că a strâns cureaua cheltuielilor pentru a nu bloca investiţiile. „Este un buget cu procente destul de mici comparativ cel de anul trecut, iar scăderea se datorează modificărilor legislative la nivel naţional. În situaţia aceasta ne descurcăm cum putem. Am strâns cureaua cheltuielilor la maxim, fiindcă am în vedere şi nişte mici reparaţii. Tot din acest buget sărac avem prevăzuţi banii pentru funcţionare, dar şi pentru cofinanţarea proiectelor depuse la Ministerul Dezvoltării. Eu sper că vom mai primi ceva bani pe parcursul anului, fiindcă aşa ne-au promis. Noi facem economii, atât cât se poate, însă mai avem nevoie şi de ceva ajutor, pe care sper să-l primim pe parcursul anului“, a concluzionat primarul din Lăpuşata, Nicolae Joiţa. Referitor la reţeaua de apă, în primul mandat, Nicolae Joiţa a reuşit să introducă 17,5 kilometri de reţea de apă potabilă, iar anul acesta Ministerul Dezvoltării a alocat fonduri localităţii Lăpuşata pentru extinderea reţelei de canalizare şi refacerea podului peste pârâul Cerna, în cătunul Bungeţi. Spune, însă, că este decis să îşi asume responsabilitatea administrării întregului sistem: „Suntem hotărâţi să ne asumăm sustenabilitatea sistemului de apă. Astfel, vom înfiinţa o societate subordonată Consiliului Local, care va administra sistemul. Fac acest pas fiindcă demersurile de preluarea a sistemului de către Apavil merg greu. Ştiu că aşteptările cetăţenilor sunt mari, fiindcă îşi doresc un trai decent în comună, în primul rând cu drumuri asfaltate. Din păcate, aceste lucruri au nevoie de timp, pentru a putea fi realizate”, a declarat Nicolae Joiţa, primarul localităţii Lăpuşata.

 

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *