Olimpicii horezeni, răsplătiţi de Vasile Cocoș cu o vizită la Parlamentul României

De curând, elevii eminenţi de la Liceul Constantin Brâncoveanu din oraşul ceramicii, Horezu, s-au putut bucura de o vizită organizată ca la carte de parlamentarul vâlcean, Vasile Cocos şi colegii săi din judeţul Vâlcea. Cei care au reprezentat Vâlcea la olimpiadele naţionale şi învaţă în prestigioasa şcoală din Horezu au vizitat Palatul Parlamentului alături de profesoara Vetuţa Ciocan, consilier judeţean PSD. Vreme de câteva ore, elevii din Horezu au putut învăţa cum funcţionează sistemul legislativ din România şi cum pot ajuta parlamentarii, prin funcţiile pe care le deţin, comunităţile locale. Deputatul Vasile Cocos este unul dintre politicienii care în permanenţă s-a preocupat de sprijinirea tinerei generaţii şi prin demesurile sale legislative încurajează tinerii să-şi dezvolte, o dată cu terminarea studiilor, o afacere în ţara natală. Elevii horezeni s-au arătat plăcut impresionaţi de modul cum se derulează activitatea executivului în România. Delegaţia de la Vâlcea a fost însoţită de deputatul Vasile Cocoş, senatorul Bogdan Matei şi deputaţii Eugen Neaţa şi Ştefan Ovidiu Popa. (R.B.)

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *