Gheorghe Gîngu: „Dacă constructorul nu se ţine de treabă, vom rezilia contactul pentru canalizare”

La Bujoreni, administraţia locală a fost nevoită să facă, la începutul anului, cu acordul Fondului de Mediu, un act adiţional de prelungire al contractului de finanţare a lucrărilor privind proiectul de înfiinţare a reţelei de canalizare, până în luna iunie 2018. Primarul din Bujoreni spune că investiţia trebuia finalizată în luna octombrie 2017, însă constructorul „bate pasul pe loc”, din diverse motive: „Se lucrează destul de greoi din cauza constructorului. Este ultima prelungire, nici nu vom mai putea face o alta, după cum ne-au atras atenţia cei de la Fondul de Mediu. Constructorul promite, ca de fiecare dată, că de data aceasta va respecta termenul. Proiectul se demarează prin Agenţia Fondului de Mediu, pentru care avem o cofinanţare de 33%, Primăria Bujoreni având cel mai mare comision din ţară pentru un astfel de proiect. În situaţia aceasta nu avem ce mai face, suntem nevoiţi să continuăm, iar banii pentru cofinanţare îi avem în cont. De exemplu, am avut de dat o tranşă de bani la finele lunii aprilie şi nu ne-am onorat-o, fiindcă nu am avut lucrări efectuate. Constructorul solicită încă o amânare, pentru încă o lună. Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva!”, a subliniat primarul.
Până în prezent lucrarea este realizată în procent de 70%. Gheorghe Gîngu declară că, dacă nici de data aceasta constructorul nu se ţine de treabă, este nevoit să rezilieze contractul cu firma respectivă: „Nu-i vom mai tolera! Dacă nu se ţine de treabă, vom scoate la licitaţie din nou lucrarea, şi sperăm ca procedurile să fie mai scurte şi mai rapide. Nu vom pierde finanţarea de la Agenţia Fondului de Mediu fiindcă am dovedit, de fiecare dată, că lucrările nu s-au finalizat până în prezent din cauza constructorului”, a completat primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu.
Claudia Şchiopu