Zidurile de apărare ale Clujului au devenit obiective turistice
Proiectate odinioară cu scopul de a apăra comunitatea cetăţii Cluj de invadatori, zidurile de astăzi ale vechii fortăreţe au devenit nu doar obiective turistice pe care este păcat să le rataţi, ci şi mărturii vii ale istoriei acestui oraş. Cine nu a auzit despre Piaţa Unirii sau despre Piaţa Muzeului trebuie neapărat să meargă pentru câteva zile pe străzile vechi ale Clujului şi pe sub zidurile vechii cetăţi. Primele ziduri ale cetăţii Cluj erau prevăzute cu turnuri de apărare şi au fost ridicate în secolul al XIII-lea. Acestea închideau perimetrul cuprins între Valea Someşului Mic la nord, strada Emil Isac la vest, strada Memorandumului la sud şi strada Regele Ferdinand la est. În secolul al XV-lea oraşul se înconjoară cu o nouă centură de ziduri din piatră, prevăzute cu porţi de intrare şi bastioane. Noua centură închide vechile ziduri ale cetăţii, ridicate în secolul al XIII-lea, începând cu Valea Someşului Mic, strada Emil Isac, Petru Maior, strada Potaissa, mediana dintre străzile Universităţii şi Mihail Kogălniceanu, Piaţa Baba Novac, strada Baba Novac, strada Cuza Vodă şi Tipografiei. Paza zidurilor şi bastioanelor revenea pe atunci breslelor.
Cel mai bine cunoscut a rămas până astăzi Bastionul Croitorilor, aflat pe strada Baba Novac. Este singurul care se mai păstrează integral. De-a lungul timpului, turnul a fost distrus de mai multe ori. În forma actuală a rămas de la ultima mare reconstrucţie, din anii 1709-1711, făcută de austrieci, când au fost aduse aici peste 150 de căruţe cu piatră. Ridicat din piatră dăltuită, turnul încă mai găzduieşte lăcaşurile de tragere, iar dacă dorim să vedem cum arată zidul de piatră cu deschizăturile înguste, situate în partea superioară a bastionului, trebuie să ne îndreptăm spre nord. În plus, încă mai pot fi admirate şi alte elemente interesante, păstrate încă din perioada de dinaintea lucrărilor de reconstrucţie dintre anii 1627-1629. Turnul a mai fost restaurat în perioada 1956-1957, când s-a dorit deschiderea unui muzeu de istorie al oraşului Cluj, însă autorităţile comuniste de la acea vreme s-au opus.
Recent restaurat, turnul a primit o nouă destinaţie: „Centrul de Cultură Urbană”, care cuprinde o cafenea literară, o sală de conferinţe şi spaţii expoziţionale.
În faţa Bastionului Croitorilor, în anul 1601 a fost tras în ţeapă generalul Baba Novac, vestit căpitan de oşti al lui Mihai Viteazul. În amintirea acestuia s-a ridicat aici o statuie, în anul 1975.
CITIŢI MAI MULTE INFORMAŢII DESPRE OBIECTIVELE ŞI EVENIMENTELE TURISTICE DIN JUDEŢUL CLUJ VIZITÂND SITEUL WWW.CNIPTCLUJ.RO SAU PAGINA FACEBOOK CNIPT CLUJ.