Șirineasa încheie sezonul neînvinsă!
ACS Sirineasa a făcut spectacol în ultimul său meci în campionatul Ligii 3, sâmbătă, la Petroşani, învingând cu scorul de 6-0 de Gloria Lunca Teuz Cermei. Golurile au fost marcate de Cîrlig (38), Gueye Mansour (44), Daniel Lung (70), Dudu Drugă (84), Albert Voinea (85 – pen.) şi portarul Bogdan Miron (89 – pen.).
Singura echipă neînvinsă în acest sezon de Liga a 3-a a primit imediat după meci tricourile de campioană şi cupa pentru câştigarea Seriei a 4-a. Apoi, jucătorii lui Cristian Dulca şi cei aproximativ 1.000 de spectatori prezenţi sâmbătă pe stadionul din Petroşani au strigat la unison numele Jiului, aşa cum se va numi clubul din sezonul următor.
ACS Şirineasa a încheiat campionatul cu 22 de victorii obţinute în 28 de meciuri şi a mai obţinut 6 egaluri. 72 de puncte au strâns în total, iar golaverajul este unul mai mult decât senzaţional: 78-15. A doua clasată, Naţional Sebiş, a terminat sezonnul cu 62 de puncte, în timp ce podiumul a fost completat de CSM Şcolar Reşiţa, care a acumulat 61 de puncte.