Nicoleta Lazăr: ”Avem valoare să luăm încă o medalie!”

În perioada 30 mai – 3 iunie, echipa CS Chimia Râmnicu Vâlcea va participa la turneul final al Campionatului Național de junioare II, care se va desfășura la Comănești. Echipa pregătită de Nicoleta Lazăr a fost repartizată în Grupa B, alături de Transilvania Brașov, CSM București și CSS Tulcea. ”Avem o grupă foarte grea, suntem cu Transilvania, echipa Marianei Târcă și CSM București, toate adversarele au jucătoare născute în 2001. Noi mergem la turneul final cu junioare născute în 2002 și 2003, dar cred că avem valoare să trecem de grupe. Am avut mult ghinion la junioare III, unde am fost egalați în ultima secundă în grupe și cred că puteam să obținem mai mult decât broznul. În aceeași lună am avut 4 turnee, ne-a fost foarte greu cu banii, la turneul semifinal ne-a ajutat și Primăria, acum clubul Chimia a reușit să aducă banii pentru turneul final de la MTS. Sper să trecem de grupe, să ajungem în semifinale și acolo sigur luăm o medalie, chiar dacă suntem mai mici de vârstă” a declarat Nicolata Lazăr.
În acest sezon, Chimia a mai obținut o medalie, bronz la junioare III.