Localitatea Nicolae Bălcescu în an jubiliar, la 50 de ani de la înfiinţare
Numele comunei Nicolae Bălcescu a fost dat în anul 1968, în cinstea lui Nicolae Bălcescu, a cărui familie deţinea moşia şi conacul boieresc în această zonă. Astfel, în urma legii organizării administrative a teritoriilor ţării, cele două comune de pe Valea Topologului, Stoiceni şi Bălceşti au fost unificate, rezultând actuala unitate administrativ-teritorială. Numele de Bălceşti derivă de la cuvintele slavone „balc” şi „Bâlcu”, ambele traducându-se în „valea cu uscăciuni” sau „valea seacă”, nume luat ulterior de satul Valea Bălcească. Prin urmare, anul acesta, în ziua de 1 iulie, comuna Nicolae Bălcescu, una dintre cele mai importante aşezări ale judeţului, prin prisma întinderii, dar şi a numelui dat în cinstea marelui luptător pentru idealurile politice ale României, aniversează semicentenarul înfiinţării sale, din anul 1968.
Autorităţile locale vor elabora un amplu program de manifestări dedicate acestui eveniment, totul culminând cu lansarea unei noi ediţii, mult mai cuprinzătoare, a „Monografiei Comunei Nicolae Bălcescu”.
„Anul acesta, pe data de 1 iulie vom sărbători jubileul localităţii şi cea de a X-a ediţie a Zilelor localităţii Nicolae Bălcescu. În cadrul acestui eveniment, în prima zi a evenimentului va avea loc un simpozion pe diferite teme legate de istoria localităţii şi de marele revoluţionar Nicolae Bălcescu, personalitate marcantă a neamului românesc, unde îşi vor da întâlnire istorici, geografi, cadre didactice, cercetători şi muzeografi. Simpozionul se va desfăşura sub genericul 199 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu, pentru că sărbătorim acum jubileul localităţii, la 50 de ani de la înfiinţare. Până la această dată ne dorim, fiindcă avem culese toate datele necesare, să reuşim şi tipărirea monografiei localităţii Nicolae Bălcescu. Dacă nu vom reuşi până la data de 1 iulie, cu siguranţă anul acesta vom avea „Monografia Comunei Nicolae Bălcescu”, o lucrare completă, cu toate datele necesare pentru identificare acestei aşezări, care va completa un gol în bibliografia acestor încântătoare locuri, încărcate de bogate date şi fapte istorice”, a precizat primarul localităţii Nicolae Bălcescu, Constantin Oprea.
Sâmbătă are loc sărbătoarea localităţii
Primăria şi Consiliul Local al comunei Nicolae Bălcescu, în parteneriat cu Memorialul Bălcescu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea vor organiza sâmbătă, 30 iunie şi duminică, 1 iulie 2018, evenimentul „Sărbătoarea comunei Nicolae Bălcescu”. Aflată la cea de-a X-a ediţie, întâlnirea cu fii satului, cu prietenii comunei şi cu invitaţii săi, evenimentul va fi un prilej de evocare a personalităţii marelui istoric şi revoluţionar Nicolae Bălcescu, de al cărui nume se leagă comunitatea locală, dar şi prilej de socializare şi de preţuire a tradiţiilor locului. Sâmbătă, la Sala Memorialului „Nicolae Bălcescu” se va desfăşurat Seminarul „Nicolae Bălcescu – 199 de ani de la naştere”, urmat de vernisajul expoziţiei de icoane al Centrului Judeţean de Creaţie. Pentru duminică, 1 iulie, organizatorii propun participanţilor frumoase momente artistice, alocuţiuni ale invitaţilor, precum şi premierea unui concurs de poezie, toate vor avea loc în curtea Conacului Bălcescu. Pe scenă vor susţine un concert de muzică populară, Gheorghe Turda, Dorina Mete, Costel David, Sorina Dinu, Ştefan Minulescu, taraf muzical, prezentator – Gabriel Coveşeanu (Cove). În cadrul evenimentului se vor acorda diplome elevilor cu rezultate bune şi va avea loc premierea unui concurs de poezie istorică.
Comuna poartă numele reprezentantului de marcă ai generaţiei paşoptiste
Situată de-a lungul văii Topologului, ascunsă de traficul aglomerat, localitatea Nicolae Bălcescu este aşezată între culmile unor dealuri pitoreşti, un loc cu pâlcuri de păduri şi ape lin curgătoare unde poveştile bunicilor despre lumea de altădată se transformă în realitate. Pe lângă peisajele care încântă privirea şi liniştesc sufletul, comuna Nicolae Bălcescu, ale cărei începuturi se pierd în timp, îşi primeşte oaspeţii cu obiective culturale şi istorice de mare însemnătate pe harta Olteniei. O atracţie importantă a zonei este complexul muzeal unde vizitatorii se întorc în timp pentru a retrăi clipe frumoase, pe locurile unde a trăit unul dintre reprezentanţii de marcă ai generaţiei paşoptiste, Nicolae Bălcescu.
Aşezarea poartă numele marelui revoluţionar şi este recunoscută prin faptul că păstrează şi astăzi personalitatea bine conturată a acestuia. Aici poate fi vizitat conacul în care Bălcescu şi-a petrecut o mare parte a vieţii. Întreaga aşezare este, practic, marcată de istorie. Mărturii din vremuri îndepărtate fixează trecutul acestor locuri în timpuri imemoriale, cu puternice ecouri în contemporaneitate. Efervescenţa spirituală a vechii aşezări a fost strâns legată de ampla mişcare de afirmare a identităţii de sine a poporului român, de lupta lui continuă pentru libertate şi independenţă. Evenimentele de răsunet, considerate puncte nodale ale istoriei naţionale sunt puternic marcate în conştiinţa comunităţii de aici:
„Dacă localitatea Nicolae Bălcescu se bucură de renume în istoria românilor, trebuie să ştiţi că eu sunt şi mai mândru de aceste locuri, şi consider ca o binecuvântare faptul că m-am născut, locuiesc şi muncesc aici. Aşezare străveche, cu mare încărcătură istorică, numele acestei localităţi a fost dat după cel al marelui luptător pentru idealurile politice ale României, Nicolae Bălcescu, iar noi suntem mândri de asta. O altă mândrie a noastră este Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” situat pe Topolog, în vatra de unde-şi trage rădăcina familia care l-a dat pe unul dintre cei mai mari gânditori revoluţionari ai neamului. Muzeul memorial a fost şi rămâne un loc de pelerinaj al tuturor iubitorilor de istorie. Suntem o localitate turistică atât prin istorie, cât şi datorită aşezării geografice.
Scăldată de apele râului Topolog, care izvorăşte de sub Vârful Negoiu şi traversează localitatea de la nord la sud, aşezarea este un adevărat legământ peste veacuri. Pe partea stângă, în aval de Topolog avem prelungirea platformei Cotmeana, dealul Corbilor, dealul Stoileştilor, iar pe parte dreaptă se lasă lunca Topologului şi dealurile limitrofe: dealul lui Gherghe sau dealul Boului unde, înainte de Revoluţie erau plantaţii de pomi fructiferi, precum şi dealul Grui. În drumului lor spre Olt, Topoşogul adună micile ape strânse de pe dealuri. Aici putem întâlni şi văi pitoreşti: Valea Bălcească, aflată lângă muzeu, Valea Şerbănesei, Valea Comencii – limită cu localitatea Milcoiu, Topologul trece prin comunele Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Galicea, prin Argeş- Poienari, Ceofrângeni, Ticveni”, spune primarul Constantin Oprea.