La Voineasa se vor amenaja trotuare şi spaţii de recreere, cu fonduri europene
Un proiect de mare anvergură, care va schimba radical imaginea staţiunii Voineasa, urmează să fie implementat cu fonduri europene. Administraţia locală condusă de Gabriel Năstăsescu lucrează de mai bine de un an la documentaţiile aferente acestei investiţii, care ar putea atrage până la 5 milioane de euro de la Uniunea Europeană. Proiectul, intitulat „Amenajare trotuare pietonale şi spaţii de recreere în localitatea Voineasa” este unul amplu, şi cuprinde amenajarea a peste 4 kilometri de trotuare, construirea a două terenuri sintetice, modernizarea iluminatului stradal, precum şi dotarea cu mobilier stradal a zonei respective: „Este o axă de fonduri europene destinată staţiunilor balneoclimaterice. În proiect sunt cuprinse trotuare de-a lungul străzilor, de la intrarea în localitate şi până la ieşire, în jur de 4 kilometri. Acolo unde este posibil vor fi amenajate trotuare pe ambele părţi, în funcţie de cum permite drumul. Pe lângă aceste trotuare vom moderniza şi iluminatul public, se vor monta stâlpi stradali, mobilier stradal: băncuţe, pubele şi jardiniere. Tot în cadrul acestui proiect se vor amenaja şi două terenuri sintetice, unul la şcoală şi unul sus, în staţiune. Deocamdată nu ştim la ce valoare se va ridica investiţia, suma maximă este de 5 milioane de euro. Pe mine mă interesează acest proiect foarte mult, pentru că va da o nouă faţă localităţii. Vor fi montate şi camere de supraveghere video şi se va moderniza şi iluminatul public în zona Obârşia Lotrului”, ne-a declarat primarul comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu. Totodată, continuă şi investiţiile în infrastructura rutieră. Astfel, prin PNDL-2, pentru staţiunea din nordul judeţului au fost aprobate două proiecte. Este vorba despre reabilitarea podului peste pârâul Voineşiţa şi asfaltarea unei străzi: „Avem două proiecte prin PNDL-2, unul care cuprinde asfaltarea străzii Decindea şi amenajarea unor spaţii de parcare şi cel de-al doilea proiect, care cuprinde repararea şi consolidarea podului peste pârâul Voineşiţa. Pentru cel din urmă a fost deja ţinută licitaţia, şi în scurt timp vor începe lucrările. Cele două proiecte au o valoare totală de 8,3 miliarde de lei vechi. Mai avem în derulare şi proiectul de modernizare a unor drumuri, adică diferenţa care a mai rămas de asfaltat prin proiectul prins prin PNDL-1. Lucrările la acest proiect sunt în plină desfăşurare”, ne-a mai spus primarul Gabriel Năstăsescu.
Ramona BĂLTEANU