Festivalul „Cireşarii” a ajuns la a 48-a ediţie

 

 

Nume sonore din lumea muzicală autohtonă vor da tonul distracţiei, la Dănicei

 

Duminică, 10 iunie, în localitatea Dănicei va avea loc cea de 48-a ediţie a „Zilelor localităţii Dănicei”, sub genericul „Festivalul Cireşarii”. Programul va debuta cu o serie de competiţii menite să-i bucure pe copiii din localităţile Dănicei, Galicea, Drăgoeşti, Stoileşti, Vitomireşti, Cuca şi Sâmbureşti şi a-i antrena în diverse activităţi artistice, culturale şi sportive. Toate echipele vor fi premiate cu diplome. Câştigătorilor li se vor acorda premii pentru „Cel mai bun solist vocal”; „Cel mai bun recitator”, „Cel mai bun cor vocal ”; „Cea mai bună formaţie de dans popular şi dans modern”, „Cea mai bună echipă de handbal şi fotbal”, „Cel mai bun atlet”, iar câştigătorii vor primi cupa „Cireşarii”. După ora 14:00, pe scena amenajată în Zăvoiul din satul Lăunele de Jos va avea loc un concert folcloric susţinut de orchestra „Rapsodia Vâlceană”, îndrăgitul interpret de muzică populară Ionuţ Dolănescu, alături de formaţia şi de soţia sa, violonista Doiniţa Dolănescu, Bogdan Cioranu, Florin Puia, Emanuel Cîrstea, formaţia Atlas, dar şi de elevii şcolilor prezente la festival. Seara se va încheia cu un foc de artificii. Primăria Dănicei sprijină manifestările culturale, religioase şi sociale ale comunităţii şi alocă în fiecare an resursele financiare pentru bunul mers al activităţilor. Viceprimarul Mihai Cernătescu este de părere că Festivalul Cireşarii va dovedi că rămâne o manifestare de excepţie: „Este necesară organizarea unei zile dedicată comunităţii, este un prilej ca lumea să se adune şi să-şi regăsească valorile culturale. Pentru noi, Festivalul Cireşarii este un simbolul al localităţii. Şi anul acesta, aşa cum i-am obişnuit în fiecare an pe localnici, vom avea diverse competiţii pentru copii, pe toţi îi vom premia, iar celor mai buni le vom acorda cupa Cireşarii. În satul Lăunele de Jos va fi amenajat un bâlci, vor fi tiribombe şi se va susţine un spectacol de muzică populară de excepţie”, spune viceprimarul Mihai Cernătescu.

 

Claudia Şchiopu

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *