Gabriel Ţolea: „Labirintul birocraţiei ne taie elenul”   

 

Primarul din Mălaia, Gabriel Ţoleaa reuşit să depună prin GAL proiectul în vederea amenajării unui teren de sport sintetic. Alesul liberal spune că „trăim într-o ţară a hârtiilor”, în contextul în care multe dintre proceduri sunt anevoioase, necesitând sute de documente şi potecă la ministere. Spre deosebire de mediul privat, unde lucrurile sunt mult mai simple, iar deciziile se iau mai rapid, iar implementarea proiectelor se face mai uşor, sistemul administraţiei publice este destul de greoi, din cauza birocraţiei. Pregătirea unui proiect durează ani buni, se fac multe demersuri şi este foarte greoi: „Când am preluat frâiele acestei administraţii locale nu am avut nici un proiect pe care să-l continui. La acest impediment se mai adaugă şi reticenţa din parte consilierilor locali. Drept dovadă este şi faptul că am semnat contractul de finanţare prin PNDL-2 , iar domnii consilieri spun că proiectul nu o să se facă niciodată. Acest lucru este din cauza faptului că la Mălaia nu s-au atras niciodată bani de la stat sau europeni, toate investiţiile s-au făcut cu bani alocaţi din bugetul local. Proiecte nu s-au întocmit fiindcă este o muncă imensă, trebuie să faci poteci la ministere. Trăim într-o ţară a hârtiilor, umbli de nebun pe la toate uşile. Fosta administraţie a încercat câteva proiecte în 2009, dar s-au lovit de tot felul de piedici, şi nu au mai continuat. Sistemul administraţiei publice este destul de greoi din cauza birocraţiei, avem senzaţia că alergăm singuri şi, când să ajungi la final, dai cu capul în perete. Labirintul birocraţiei ne taie elenul”, a declarat primarul din Mălaia, Gabriel Ţolea.

 

Căminul Cultural are şanse de finanţare cu bani europeni

 

Administraţia locală din Mălaia a depus anul trecut documentaţia proiectului în vederea modernizării căminului cultural din localitate. La vizita în teren, AFIR Craiova i-a dat garanţie primarului că proiectul are şanse de finanţare. „Proiectul a acumulat 45 de puncte şi se vor finanţa proiecte până la 60 de puncte. Noi sperăm ca proiectul să intre la finanţare. Tot în această perioadă, pentru proiectele finanţate prin PNDL-2 s-a finalizat licitaţia pentru partea de proiectare, apoi vom trece la partea de licitaţie pentru execuţia lucrărilor. În situaţia aceasta, neavând nici un proiect pentru începerea execuţiei, nu prea mai avem curaj să ne apucăm şi de altele. Dacă reuşesc execuţia unuia, voi începe întocmirea altui proiect, fiindcă trebuie să ţii un ciclu constant. Un exemplu este căminul cultural pentru care, după doi ani, nu am încă un răspuns concret. Anul acesta nu fac decât să stau în licitaţii cu proiectele, anul trecut am întocmit documentaţiile, şi sper ca abia în toamna aceasta sau la anul să începem efectiv lucrările. Problema este că cetăţenii nu mai au răbdare, nu ştiu că noi trăim într-o Românie a hârtiilor”, a completat primarul liberal din Mălaia, Gabriel Ţolea.

 

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *