Aflată la doar 15 kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe vechiul drum al Runcului, care urcă de pe malul stâng al Oltului, de la Goranu la Fedeleşoiu, lunecând prin spectaculoasa pădure Pârveşti, unde vârfurile copacilor se pierd printre norii dimineţii în infinite tonuri de verde, în drumul spre soare – apune, localitatea Runcu se pierde printre pădurile de foioase din împrejurimi.

 Oameni mândri şi harnici, la începuturi moşneni, ţărani liberi şi apoi proprietari de pământuri, localnicii au preţuit pământul pe care l-au dobândit cu greu şi s-au legat strâns de acesta. În timp, faima comunei Runcu a fost dată de licorile tari, distilate de oamenii locului. Din prunele „grase“ recoltate de pe dealurile pitoreşti ale localităţii Runcu localnicii făceau înainte de Revoluţie celebra ţuică de Runcu, după reţete străvechi, cu o tărie şi o aromă inconfundabilă: „Preparată de mâna fiecărui gospodar, ţuica noastră era considerată un leac unicat de pe vremea bunicilor, era considerat un medicament natural revoluţionar. Din păcate, tot mai puţini sunt cei care mai fac astăzi ţuică în gospodării, şi asta din cauza scăderii demografice. Tinerii au plecat în lume pentru un loc de muncă mai bine plătit iar în sat au mai rămas doar bătrânii, care nu mai au puterea de a sta la gura cazanului de ţuică. Dacă, în urmă cu câţiva ani, în comuna Runcu existau peste 2000 de locuitori, acum numărul runcenilor abia mai depăşeşte cifra de 1.000. Faima lor se păstrează însă şi astăzi, datorită celebrei ţuici care se fabrica aici, „Ţuica de Runcu”, produsă în special din prune grase, dar, uneori, şi din alte fructe. „Ţuica de Runcu poate deveni un brand local, fiindcă este cunoscută şi apreciată de cunoscători. Din păcate, după Revoluţia din Decembrie 1989 s-au terminat toate aceste bogăţii ale runcenilor. Cândva, exista o întreagă dispută între runceni, pentru că fiecare considera că ţuica lui este mai bună. Astăzi a rămas doar sentimentul de mândrie locală că, la Runcu, se făcea cândva cea mai bună ţuică din judeţ”, ne-a spus primarul localităţii.

Prunele, blazonul localităţii Runcu

Peisajele pitoreşti ale localităţii Runcu sunt presărate de livezi în care prunul, aproape venerat de localnici, era „stăpânul locului”. Climatul, propice pentru cultura prunului, dar şi soiul fructelor reprezenta „ingredientul“ esenţial în reţeta ţuicii de Runcu. În fiecare gospodărie din Runcu exista acel sortiment de prun cu frunte mari, dulci şi de gustoase: „Dacă se face gem cu prune de Runcu nici nu este nevoie de zahăr, atât de dulci sunt”. Din aceste fructe, prin metode străvechi şi doar de săteni cunoscute se făcea celebra Ţuică de Runcu. Primarul Vasile Stoica, spune că gustul deosebit al ţuicii naturale de aici o diferenţiază de celelalte, şi ar putea deveni un brand, iar în acest sens se gândeşte tot mai serios să înregistreze ţuica locală la Registrul Produselor Tradiţionale din România. Prunele de Runcu au o aromă specifică datorită climei şi reliefului. Se recoltează toamna, apoi fructele se depozitează în vase mari, în care sunt lăsate la fermentat până anul următor. Runcenii nu se feresc să îşi dezvăluie unele secrete ale producerii băuturii distilate din fructe fierte la foc domol, în cazane tradiţionale: „Secretul ţine de îngrijirea prunului primăvara, apoi culegerea şi depozitarea fructelor, până la distilare, un procedeu bine desăvârşit în cazane făcute doar de meşterii pricepuţi ai locului, iar licoarea rezultată te face mai puternic, dar consumată cu măsură”, ne povesteşte primarul comunei.

Runcenii au luat parte la efervescenţa anului 1928

Aşezarea localităţii la poalele Subcarpaţilor Getici ai Olteniei a fost de natură să nu ofere condiţii prea prielnice dezvoltării economice. Oamenii locului sunt nevoiţi să smulgă pământul din îmbrăţişarea pădurii cu multă trudă. De aceea runcenii au preţuit pământul, pe care l-au dobândit cu greu şi s-au legat strâns de acesta. La Runcu îndeletnicirea de bază era creşterea animalelor şi cultivarea pomilor fructiferi, în special a prunilor pentru fabricarea ţuicii. Din Monografia localităţii aflăm că toţi cultivatorii de pruni din satele comunei au luat parte la mişcarea de protest împotriva legii care încuraja înfiinţarea fabricii de spirt din cereale, iniţiată de ministrul de finanţe în anul 1928. Uniunea Pomicultorilor din România, condusă de căpitanul Alexandru Seltea, fiul al locului, mare cultivator de pruni, a iniţiat un apel către parlamentari prin care li se cerea să aleagă între spirtul de cereale produs de cei 227 de fabricanţi de spirt „streini de neam şi suflet” şi ţuica şi vinul produse de „3 milioane ce locuitori ai ţării, care pun în valoare terenurile cele mai sărace, toate râpile şi dealurile care s-ar nărui peste sate, câmpii şi şosele, şi de la care statul încasează multe dări fiscale afară de cele ale băuturilor”. Protestul cultivatorilor de pruni împotriva proiectului de lege s-a concretizat şi într-un apel către rege, în care se arată că acesta „nu numai că încurajează otrăvirea populaţiei cu alcool, dar ne distruge pe noi, prunarii şi viticultorii, care de asemenea suntem tot otrăvitori ai populaţiei, dar cu băuturi naturale, nu industriale, şi care au pus în valoare toate terenurile nisipoase de pe dealurile ţării, de la Turnu Severin la Râmnicu Vâlcea, plus regiunile alpine”. I se cerea astfel regelui să interzică fabricarea alcoolului din cereale, ca în Franţa. Din iniţiativa căpitanului Seltea s-a realizat o broşură numită „Manifestul organizaţiei proprietarilor de livezi de pruni”, în care se arată pericolul dezvoltării industriei de alcool din cereale şi se cere constituirea în fiecare judeţ a unui Comitet al prunarilor şi se convoacă un Congres al acestora la Râmnicu Vâlcea, în a treia zi de Paşti din anul 1928. Broşura s-a distribuit în întreg judeţul de prunarii din Runcu.

claudia schiopu