Cetăţuia din Cluj Napoca, o fortificaţie importantă a municipiului
Cetăţuia Clujului este prima fortificaţie de tip vauban din Transilvania, având formă de stea. Este unul dintre obiectivele interesante din Cluj-Napoca, şi merită să îl vizitaţi. În incinta cetăţii se aflau diferite clădiri administrative, o garnizoană şi un depozit de armament. Era înconjurată de bastioane şi de un val de pământ.
Lucrările de construcţie a cetăţii amplasate pe dealul de pe malul stâng al Someşului s-au făcut între anii 1715-1735. Planul cetăţii a fost făcut de arhitectul Giovanni Morando Visconti, care a realizat şi fortificaţia de la Alba-Iulia.
Cetatea a fost ridicată cu scopul principal de a asigura controlul asupra oraşului Cluj, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, dar a fost folosită de multe ori şi ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluţiei de la 1848. Aici a fost întemniţat şi executat cunoscutul pastor sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii revoluţiei. În prezent, pe locul cetăţii există un parc, din fortificaţie păstrându-se doar trei clădiri. Tot pe Dealul Cetăţuia în anul 1997 a fost construită o cruce, dedicată eroilor neamului.
CITIŢI MAI MULTE INFORMAŢII DESPRE OBIECTIVELE ŞI EVENIMENTELE TURISTICE DIN JUDEŢUL CLUJ VIZITÂND SITEUL WWW.CLUJTOURISM.RO SAU PAGINA FACEBOOK CLUJ TOURISM .