Energeticianul a pornit ca din tun
Energeticianul s-a impus şi în runda a doua din acest sezon, de data aceasta cu 2-1 pe teren propriu cu ASU Politehnica. Formaţia lui Cristian Dulca a marcat două goluri în două minute, prin Nicoară şi Stoenac.

Partida de la Petroșani a început fără prea mari ocazii, cu 150 de suporteri veniţi de la Timişoara în tribune.  Drugă a avut prima ocazie, dar portarul a respins.  În minutul 36, gazdele au marcat  prin Vlad Nicoară, care a tras de la 18 metri, iar portarul nu a mai putut opri balonul. Peste doar un minut, Politehnica a mai încasat un gol. Stoenac a tras tare de la 20 de metri, pentru 2-0 în minutul 37. A urmat o nouă lovitură liberă bătută de Bozian, dar Moldovan a fost iar pe fază.

Timişorenii au mai echilibrat jocul în repriza secundă. Ignea a expediat o lovitură liberă pe poartă, dar Moldovan a respins. Vlad Rusu, golgheterul ediţiei trecute ligii secunde, a pus şi el poarta în pericol, dar Murariu a respins. În minutul 64 a venit şi golul bănăţenilor, născut din pasa lui Ignea și  Schieb a valorificat mingea cu un şut în plasă din careu.

Pe final,  gazdele s-au mulţumit cu o apărare pe două linii, pentru a conserva rezultatul. Chiar şi aşa Vlad Rusu a scăpat la un moment dat spre poartă, dar a tras, din unghi, pe lângă buturi, iar scorul a rămas 2-1. Energeticianul are maximum de puncte după două runde, 6. Etapa viitoare au şi prima deplasare, la Cluj, pe terenul Universităţii, într-un joc programat duminică la 15.

Energeticianul Petroşani: Moldovan – R. Petre, D. Lung, Ninu, Drugă (min 69 Drugă) – Tudorache, Stoenac (min 81 C. Cristea), Neagu, Cioiu – Nicoară (min 67 Neacşa), Vl. Rusu

ASU Politehnica Timişoara: Murariu – Bilia, Mera, Scutaru (min 43 Ignea), Cherecheş – Nicolescu, Vidrăsan – Plămadă (min 62 Miholca), Bozian, Schieb – Velici (min 86 Bănică)

.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *