Tironel Tâmplărescu: „Simplificarea accesării fondurilor europene este esenţială”

- Banii europeni pentru sate se încurcă în birocraţie
Administraţia locală din Copăceni a reuşit accesarea fondurilor europene pentru dotarea căminului cultural din localitate, proiect întocmit din anul 2015. Investiţia constă în dotarea căminului cu videoproiectoare, staţie de amplificare, cortină pentru copii, centrală termică, jocuri atractive şi mobilier. Valoarea proiectului este de 2,8 miliarde de lei vechi. Labirinturile birocraţiei i-au tăiat însă primarului Tironel Tâmplărescu pofta să mai acceseze fonduri europene. Condiţiile stufoase pe care le implică accesarea fondurilor europene şi dificultăţile în obţinerea finanţării se numără printre piedicile amintite de primarul Tironel Tâmplărescu pentru accesarea fondurilor europene: „Acest proiect ne-a dat mari bătăi de cap. Referitor la fondurile europene birocraţia ne omoară, ni se cer foarte multe clarificări şi documentaţii. Pentru acest proiect mergeam şi de două sau trei ori pe săptămână la AFIR Craiova pentru documentaţii. Pentru mine lucrurile ar fi foarte simple. Ar trebui să fie desemnat câte un reprezentant pentru fiecare judeţ care să poată lua legătura cu el. Aşa sunt o grămadă de proiectanţi, fiecare se pricepe cum poate să facă un proiect, dar trebuiau stabilite de la bun început normele de aplicare. Nu este corect să plătim un miliard şi ceva pentru un proiect întocmit, iar apoi să ni se spună că nu intră la finanţare pentru că localitatea nu este străbătută de un drum naţional sau nu are gară. Te trezeşti că, după un an de alergătură, nu îndeplineşti punctajul şi nu poţi fi eligibil. Nu este doar părerea mea, am vorbit cu foarte mulţi colegi primari, care sunt de aceeaşi părere. Prin urmare, simplificarea este esenţială. Legat de acest proiect ne-au trimis aparatura şi birotica şi urmează ca, în perioada următoare, să ne aducă mobilierul. Prin GAL vom achiziţiona un buldoexcavator cu bani europeni. Proiectul este aprobat, dar durează foarte mult, şi nu ştiu din ce cauză”, a subliniat primarul din Copăceni, Tironel Tâmplărescu.
Claudia Şchiopu