Bilanţ la investiţii pentru Perişani
Ion Sandu spune că, de fiecare dată, la finalul celor patru ani şi-a făcut un bilanţ al activităţilor pentru a-l prezenta cetăţenilor în campania electorală.
Prin urmare, în fiecare mandat a atras în localitate aproximativ 200 de miliarde de lei vechi, bani obţinuţi pentru investiţii în modernizarea infrastructurii locale şi obţinuţi fie din bugetul naţional sau din cel european: „Din bugetul european am avut alimentarea cu apă, prima modernizare a drumului forestier Groşi – Berislăveşti prin pietruire, un drum care acum intră într-un amplu proiect de asfaltare. În cadrul acestui proiect avem două drumuri: drumul care duce către Berislăveşti şi cel de-al doilea, care duce în cea mai frumoasă zonă, acolo unde sunt acei soldaţi înmormântaţi din primul Război Mondial, victime ale bombardamentelor provocate de nemţi”, a declarat primarul.
Perişani, campioană la fondurile europene
Autorităţile locale din Perişani vor reuşi şi în acest an să demareze o serie de lucrări noi, care au drept scop comun îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor. Primarul este de părere că un adevărat colac de salvare, mai ales pentru proiectele de anvergură, îl reprezintă fondurile europene: „Mi-am dat seama că nu trebuie să stau cu mâna întinsă la Guvern. Noi avem 7 proiecte depuse, dintre care 6 sunt finanţate pe tema propusă de mine şi de specialistul care a întocmit documentaţia. Din păcate, absorbţia fondurilor europene necesită multă muncă, fiindcă un proiect european cuprinde aproximativ 20 de bibliorafturi care sunt aferente investiţiei europene plan – proiect. Avem experienţă în accesarea fondurilor europene, iar această cunoaştere mi-a dat-o primul proiect pe Măsura 2.1. SAPARD, din primul mandat. La nivel regional, localitatea Perişani are cele mai multe proiecte europene”, spune primarul.
Claudia Şchiopu