Dimulescu atrage fonduri europene în localitate şi finalizează lucrările pe DC63A
Primarul Daniel Dimulescu a anunţat că în această perioadă s-a finalizat licitaţia pentru achiziţionarea unui tractor, investiţie realizată cu bani europeni, prin GAL Măciuca „Ţinutul vinului”. Astfel, primăria va reuşi în această iarnă să nu mai cheltuiască bani pentru deszăpezire închiriind utilaje, ci va face acţiunea în regim propriu: „În iarna acestui an vom avea utilajul în curtea primăriei, iar acest lucru ne va ajuta foarte mult. Tractorul îl vom folosi şi la deszăpezire, fiindcă este dotat cu lamă şi cu sărăriţă care se încarcă automat cu material antiderapant”, a subliniat primarul Daniel Dimulescu. Primarul a precizat că se apropie de finalizare lucrările de consolidare a drumului comunal 63A în satul Bănţeşti, punctul „Sub peri”, cu fonduri alocate pentru situaţii de urgenţă: „Cu aceste lucrări am stabilizat întreaga alunecare. În zonă s-au executat lucrări de consolidare pe o lungime de peste 20 de metri şi lăţime de 2,5 metri. Sunt mulţumit fiindcă, în cazul unor inundaţii puternice, această zonă putea provoca alunecări de teren destul de grave, iar peste 220 de gospodării riscau să rămână izolate, acesta fiind singurul sat care nu are două ieşiri. Acum suntem în siguranţă, iar lucrările se vor finaliza în cel mai scurt timp”, a precizat primarul Daniel Dimulescu.
Claudia Şchiopu