Vizitaţi Castelul Bánffy din Răscruci, reşedinţa de vară a familiei nobiliare
În satul Răscruci din comuna Bonţida, localitate care a fost proprietatea familiei Bánffy veţi descoperi un castel construit în stil neoclasic în anul 1809, pe care merită să îl vizitaţi. Este parte a domeniului de la Bonţida, iar în jurul castelului a fost amenajat în trecut un parc pe o suprafaţă destul de mare. Palatul din Răscruci are o valoare istorică greu de estimat. Clădirea are o terasă impozantă, încadrată de coloane, iar în faţa ei se află bazinul de piatră al unei fântâni arteziene, precum şi inconfundabila stemă a familiei Bánffy. În plus, edificiul păstrează încă o parte din mobilierul de lemn al contelui maghiar care a trăit aici. Etajul şi amenajările interioare îi aparţin baronului Adam Banffy, un pasionat al artei, istoriei şi literaturii, care a locuit la castel în perioada 1847-1887. Fiul acestuia, Albert Bánffy este cel care a conferit faţadei clădirii aspectul actual şi a amenajat parcul, care printr-o alee de plopi era legat de Castelul din Bonţida.
Domeniul a fost folosit mult timp ca reşedinţă de vară a familiei Bánffy. Accesul în pavilionul castelului, construit de contele Dionisie Banffy se face prin două scări dispuse în partea sudică, care conduc pe o terasă susţinută de opt coloane dorice. În urma evenimentelor de la 1848 proprietatea a fost avariată, Adám Bánffy fiind cel care s-a ocupat ulterior să refacă amenajările interioare.
Castelul de la Răscruci este, de fapt, „fratele” mai mic şi mai puţin cunoscut al cunoscutului castel Bánffy de la Bonţida. Este, însă, mult mai bine conservat, şi făcea parte din domeniul familiei Bánffy, care avea o suprafaţă de 4,5 hectare.
Pavilionul (subsol, parter, etaj şi şarpante înalte) este de inspiraţie romană. Piesa de rezistenţă rămâne, însă, salonul de primire sau sufrageria. Salonul, construit în stil renascentist are pereţii îmbrăcaţi în lemn, cu tavan din lemn casetat. Deasupra unei uşi este sculptată inscripţia latină „Salus intratibus pax exeuntibus” („Sănătate celor care intră, pace celor care ies”). O altă piesă interesantă ca valoare artistică este soba din teracotă verde, realizată tot de contele Adam Bánffy, după modelul renascentist aflat în salonul împăratului Franz Josef. Pe cele trei laturi din partea superioară a sobei sunt sculptate scene care zugrăvesc alegerea căpeteniei Arpad, întemeierea Ungariei şi adunarea de la Ópusztaszer. Accesul la etaj se face printr-o scară cu balustradă din lemn masiv, iar din balconul castelului se poate vedea întreg domeniul.
În prezent castelul se află în administrarea Consiliului Judeţean Cluj, acesta putând fi vizitat la cerere.
CITIŢI MAI MULTE INFORMAŢII DESPRE OBIECTIVELE ŞI EVENIMENTELE TURISTICE DIN JUDEŢUL CLUJ VIZITÂND SITEUL WWW.CLUJTOURISM.RO SAU PAGINA FACEBOOK CLUJ TOURISM .