Tironel Tâmplărescu:  Birocraţia excesivă pune piedici multor primării

 

TironelTâmplărescu, primarul din Copăceni, s-a arătat de-a dreptul revoltat de birocraţia excesivă impusă solicitanţilor de fonduri europene, de către autorităţile romane: ,,Este necesară  simplificarea birocraţiei. În loc să simplificăm documentaţiile şi condiţiile, le facem să fie din ce în ce mai greu de accesat. Din această cauză mulţi renunţă când vine vorba despre absorbţia fondurilor europene. După astfel de experienţe, nici noi nu mai vrem să auzim de fondurile europene, mă voi gândi bine dacă vom mai accesa proiecte europene. Pe lângă condiţiile extrem de severe, faptul că miile de pagini din documentaţia unui singur proiect sa fie ştampilate şi semnate fiecare în parte de către beneficiar, este o aberaţie. Consider că,  în acest moment se pierd foarte mulţi bani de la Uniunea Europeana” a precizat primarul

Cu fonduri europene, TironelTâmplărescu a accesat un proiect privind dotare căminului cultural. Proiectul constă în echiparea căminului cu videoproiectoare, staţie de amplificare, cortină pentru copii, centrală termică, jocuri atractive şi mobilier. Valoarea proiectului este de 2,8 miliarde de lei vechi: „”Acest proiect ne-a dat mari bătăi de cap este  întocmit din anul 2015. Pe fonduri europene birocraţia ne omoară, ni se cer foarte multe clarificări şi documentaţii. Pentru acest proiect am mers de două-trei ori pe săptămână la AFIR Craiova pentru documentaţii. Pentru mine lucrurile ar fi foarte simple. Ar trebui să fie desemnat câte un reprezentant pentru fiecare judeţ, şi să putem lua legătura cu el. Aşa sunt o grămadă de proiectanţi, fiecare se pricepe cum poate să facă un proiect, dar trebuiau stabilite de la bun început normele de aplicare. Nu este corect să dai un miliard şi ceva pe un proiect, şi apoi să ţi se spună că nu ai drum naţional sau gară, şi să-ţi pice proiectul. Te trezeşti că, după un an de alergătură, nu îndeplineşti punctajul şi nu poţi fi eligibil. Nu este doar părerea mea, am vorbit cu foarte mulţi colegi primari, care sunt de aceeaşi părere.  Birocraţia excesivă pune piedici multor primării. Legat de acest proiect ne-au trimis aparatura şi birotica şi urmează ca, în perioada următoare, să ne aducă mobilierul”a subliniat primarul din Copăceni, TironelTâmplărescu:

Claudia Şchiopu

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *