Impact Real

Un ziar aproape de oameni
Valea Cernişoarei are datini vechi şi interesante

 

Aşezată la interfaţa unor străvechi drumuri, limitată în partea sudică de Calea Cernei, iar în cea nordică de Şleaul Horezului, străjuită de codrii seculari ai Cotoşmanului, Cernişoara era, odinioară, o comună ci o dezvoltare puternică.

Mărturii documentare care se pierd în vremurile antichităţii sunt mărturie despre preocupările oamenilor pe aceste meleaguri străvechi, meşteşugurile practicate, despre talentul şi măiestria cu care au reuşit să înfrumuseţeze şi să înnobileze tradiţiile locale.

Despre această aşezare străveche cu nume simbolic, de împărăteasă vorbeşte cu emoţie şi mândrie Mihai Ionescu, primarul comunei: Oameni credincioşi sunt la Cernişoara, o mână de oameni gospodari, care au făcut atâtea lucruri frumoase. Sunt de neînchipuit hărnicia şi credinţa noastră, dragostea faţă de casă, de pământul care ne leagă şi de animale, de această aşezare aflată nu demult, în umbra mineritului”, a afirmat primarul. În România Pitorească este de asemenea descrisă aşezarea de aici de scriitorul Alexandru Vlahuţă. El afirma despre aceste locuri: „de la gura Cernişoarei în sus, între Olteţ şi Olt, Vâlcea este o livadă încântătoare, cu văi străbătute de ape limpezi, cu pajişti înfloritoare pe sub poalele codrilor”. Pe Valea Cernişoarei sunt aşezate opt sate voievodale: Armăşeşti, Cernişoara, Groşi, Mădulari, Modoia, Obârşia şi Sărsăreşti, care au trecut cu demnitate prin istorie. Istoria atestă că locuirea satelor de pe această valea, a Cernişoarei, are o vechime care se pierde în trecutul îndepărtat. 

 Sărbători şi tradiţii ţesute în jurul calendarului popular

 Ca un răboj unde sunt încrustate principalele sărbători ale anului, calendarul popular a intrat de multă vreme în conştiinţa locuitorilor satelor văii Cernişoarei, deseori intersectându-se cu cel religios. În monografia localităţii se spune că nenumărate sărbători şi tradiţii au o străveche existenţă, venind din antichitatea daco-romană, şi au fost ţesute în jurul calendarului.

În satele văii Cernişoarei obiceiurile calendaristice practicate sunt specifice anotimpurilor. Aici, obiceiurile de iarnă cunosc o amploare deosebită, ele fiind dedicate atât încheierii unui an vechi, cât şi începutului unui an nou. Cu acest prilej, încheierea anului care a trecut este marcată prin colinde, iar la începutul anului nou se rostesc urările de nou an. După datină, cântecele, colindele, urăturile de pluguşor sau sorcova duc din an în an şi din casă în casă mesajul lor de belşug şi sănătate, de bucurie şi de voie bună. Pentru că toamna bate grăbită la uşă, ziua de 14 septembrie, Ziua Crucii este dedicată în calendarul popular culegerii ultimelor plante de leac. Se spune că în această zi florile se plâng una alteia că se usucă, iar cele care înfloresc după această zi sunt socotite plante necurate. În satele văii Cernişoarei la această dată începe culesul viilor şi bătutul nucilor. Tot în Monografia localităţii, legat de tradiţiile străvechi ale Cernişoarei se spune că, în această zi şerpii, înainte de a se târî în adăposturile lor s-ar aduna în alunişuri, unde se încolăcesc unii cu alţii, plămădind pietre nestemate. Legat de această tradiţie, în satul Mădulari circulă o legendă. Se spune Gheorghe Papuc zis „Bojoiu” a văzut într-o zi într-un aluniş din Dialul Sânilor doi şerpi care se luptau între ei. Iniţial acesta a avut intenţia sa-i omoare dar, parcă vrăjit de scenă, a observat cum din spuma rezultată din încolăcirea unuia de celălalt s-a plămădit o piatră nestemată. Şerpii, văzând acea piatră nestemată şi mai vârtos se luptau, până când unul dintre ei s-a dat bătut şi a fugit. Şarpele învingător a înghiţit acea piatră nestemată, transformându-se în zmeu şi luându-şi zborul.

 „Aurul negru”, bogăţia localităţii

 Locuitorii Cernişoarei sunt oameni harnici şi pricepuţi, care au lucrat cu dăruire pământul, dându-i valori nebănuite. Rocile cristaline, calcarele, pietrişul şi zăcământul care a dat strălucire aşezării de pe valea Cernişoarei a fost însă „aurul negru” – cărbunele. Aici, la Armăşeşti, cărbunele se exploata în mod organizat încă de la începutul secolului al XX-lea. Despre exploatarea cărbunelui din această zonă, bătrânii satului spun că, la Jimbu şi Zguri pământul era ars şi roşu precum cărămida, iar cărbunele din aceste locuri ardea mocnit şi focul răbufnea din loc în loc. Cândva, aceste locuri au trepidat de forfota oamenilor îmbrăcaţi în salopete care au ridicat şcoli, au construit drumuri, au sfredelit cu ambiţie pământul pentru a scoate la suprafaţă „aurul negru”, bogăţia cea mai mare a localităţii. Aşa s-a născut drumul care făcea legătura între localităţile Alunu, Berbeşti, Copăceni, Cernişoara, Popeşti şi Şirineasa. Pe acest drum, cunoscut sub numele de „Drumul Oaselor” s-a transportat cărbunele pentru marii beneficiari ai momentului. Prezenţa cărbunelui pe o mare arie din această zonă istorică a deschis perspective noi pentru localnici: „Bogăţia oamenilor din Cernişoara este vrednicia lor. La noi, cândva toată lumea muncea: unii în agricultură, alţii pe platforma chimică, însă o mare parte lucrau la mina care a fost pentru noi „aur”. După Revoluţie s-a ales praful de această zonă, s-a dovedit că economia comunismului a fost un real succes. Judeţul avea o economie care duduia, o industrie puternică, produceam de toate pentru toţi, exportam peste tot în lume. Existau întreprinderi şi fabrici care produceau, aveam agricultură puternică unde toate mergeau foarte bine, dar toate acestea au dispărut după 1989. Aici, toată lumea avea de lucru, iar şomajul era zero. Din toată investiţia şi forfota de la mină nu ne-a mai rămas nimic. Cu toate acestea iubesc Cernişoara, îmi este dragă această aşezare sub umbra Carpaţilor româneşti, aflată într-un peisaj deosebit, unic prin frumuseţea lui specifică”, declară Mihai Ionescu, primarul localităţii Cernişoara.

Caudia Schiopu

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *