Pământul o ia la vale în satul Stoiculeşti din comuna Şuşani. Şase gospodarii sunt în pericol
În comuna Şuşani infrastructura rutieră afectată în urma calamitaţilor se repară cu fonduri locale. Chiar dacă rectificarea bugetară nu a venit cu mai nimic pentru comuna Şuşani, administraţia locală a găsit resurse pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor comunale şi săteşti, afectate în urma ploilor abundente din lunile de vară. Totuşi, nici comuna Şuşani nu a scăpat de furia ploilor care au afectat un drum comunal pe o porţiune de 200 metri. Chiar dacă a făcut documentaţii pentru primirea de fonduri pe situaţii de urgenţă, Guvernul a spus “pas” localităţii Şuşani, şi şase gospodarii din satul Stoiculeşti sunt în pericol să o ia la vale împreună cu drumul comunal: “Lucrăm la drumurile de tarlă şi la toate drumurile afectate în urma ploilor. Ca şi celelalte localităţi şi noi am avut probleme, chiar toată infrastructura de drumuri a fost distrusă. Trebuie să le reparăm, ca să aibă oamenii pe unde să-şi aducă recoltele acasă. Avem şi noi probleme cu un drum care urcă în satul Stoiculeşti, care este asfaltat şi fuge sub coastă. Alunecarea este pe o distantă de 200 m. A fost şi domnul prefect aici şi a văzut. De la vizita dumnealui şi până în prezent, alunecarea a înaintat de la 20 cm la 70 de cm, atât este distanţa între partea care fuge şi cea care rămâne. Nu am prins fonduri, pentru că am făcut azi documentaţie şi nu am făcut şi a doua zi, când a plouat iar. Adică noi trebuie să facem zi de zi documentaţii. Mai grav este faptul că avem şi şase case care riscă să plece cu totul. Vom scrie la toate ploile, se pare că au primit fonduri de urgentă doar cei care au făcut documentaţii cu o zi înainte. Este un an de când domnul prefect a fost la faţa locului şi într-un an a mai înaintat cu 50 cm”, ne-a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar, Gheorghe Constantinescu. (R.B.)