Impact Real

Un ziar aproape de oameni
120 de voluntari au participat de Ziua Mondială a Curăţeniei, la Cernişoara

Astăzi, pe 23 septembrie, întreaga lume sărbătoreşte “Ziua Mondială a Curăţeniei”. Această zi se doreşte a fi o conştientizare şi o reamintire a faptului că protejarea mediului înconjurător trebuie să reprezinte un stil de viaţă, nu doar un eveniment în sine. Sărbătoarea are scopul de a inspira şi a îndemna comunităţile să cureţe, să îmbunătăţească şi să protejeze mediul, prin realizarea de acţiuni care pot varia de la igienizarea unor zone, plantarea de arbori şi arbuşti, la proiecte referitoare la conservarea apei şi a energiei. Ziua Curăţeniei a fost sărbătorită în avans şi la Cernişoara. Astfel, pe 15 septembrie, comuna condusă de primarul Mihai Ionescu s-a alăturat campaniei „Let`s Do It!”, care a organizat, pentru al şaselea an consecutiv, o acţiune de ecologizare la care au participat milioane de voluntari din întreaga lume. Vreme de câteva ore, elevii şi locuitorii din Cernişoara, împreună cu aparatul administrativ al primăriei au luptat împotriva uneia dintre cele mai presante probleme de mediu: deşeurile. Cei 120 de voluntari au adunat peste 100 de saci plini cu deşeuri menajere. Nu au lipsit de la această acţiune de curăţenie nici primarul localităţii, Mihai Ionescu sau viceprimarul Victor Manea: „Ne-am alăturat şi noi campaniei „Let`s Do It!”, sărbătorind prin muncă Ziua Mondială a Curăţeniei, în folosul şi pentru frumuseţea localităţii noastre. Mulţumim elevilor, cadrelor didactice, voluntarilor şi reprezentanţilor Primăriei Cernişoara! Peste 120 de persoane ni s-au alăturat în acest proiect. Sperăm ca această acţiune să îi facă pe localnici mai responsabili şi mai atenţi în ceea ce priveşte aruncarea deşeurilor pe albiile râurilor sau pe marginea drumurilor”, a declarat primarul Mihai Ionescu. Pe 23 septembrie, Ziua Internaţională a Curăţeniei încearcă anual să ne amintească fiecăruia dintre noi că un mediu curat este un mediu sănătos. (R.B.)

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *