Ion Sandu: În fiecare mandat, în localitate s-au demarat proiecte cu bani europeni
La nivel regional, localitatea Perişani are cele mai multe proiecte europene. Experienţa absorbţiei fondurilor europene s-a născut din ambiţia primarului: „Totul a început de la un proiect demarat de când eram viceprimar, iar constructorul desemnat în perioada respectivă nu a fost unul care să fie pe măsura aşteptărilor noastre. După un an am preluat mandatul de primar, dar, în tot acest timp, constructorul nu avea realizat nici 30% stadiul fizic al lucrărilor. Am fost notificaţi de SAPARD, dacă mai există posibilitatea de a ne încadra în termen, altfel riscam să pierdem finanţarea. Motive au fost, s-au făcut zece acte adiţionale prin care s-a prelungit durata de execuţie de la un an la trei ani, fiind singurul proiect din România care a trecut prin etapele acestea, dar, într-un final a fost viabil şi pus în funcţiune, fără nici un leu corecţie. De aici am câştigat întreaga mea experienţă. Practic şi eu am învăţat din acel proiect, dar şi cei care lucrau atunci în cadrul SAPARD. Proiectul a cuprins înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă. Lucrările au început în anul 2003 şi s-au finalizat în anul 2006. Proiectele europene implementate de Primăria Perişani nu au adus corecţii financiare bugetului local: „În fiecare mandat, în localitate s-au demarat proiecte cu bani europeni şi niciodată nu am avut corecţii financiare. Mai mult, la unul dintre proiecte am avut o verificare din partea Curţii de Conturi Bruxelles. Controlul a fost făcut înaintea atribuirii lucrărilor, între achiziţia de proiectare şi execuţie. Au fost verificate toate documentele care au stat la baza elaborării, implementării şi eligibilităţii proiectului. La proiectul de alimentare cu apă am avut de două ori comisia antifraudă şi o dată comisia antifraudă a Guvernului. Într-un fel ne-a ajutat, ne-a învăţat să fim foarte atenţi la implementarea unui proiect. Am dovedit că, în urma reclamaţiilor anonime făcute, inclusiv şi la cele mai înalte instituţii, nu ne-au găsit nimic nelegal”, a declarat primarul din Perişani, Ion Sandu.
Claudia Şchiopu