La Milcoiu, Biserica rămasă de la boierii Hodoroagă are nevoie de restaurare
În comuna Milcoiu se află 5 biserici ortodoxe construite în secolul al XIX-lea şi o biserică adventistă de ziua a şaptea.
Biserica ortodoxă Milcoiu, cea dintâi biserică, a fost construită din lemn şi a fost aşezată pe versantul de est al dealului Tepşenari. Mai târziu, aproximativ acum 200 de ani s-a construit o altă biserică, tot din lemn, pe vârful Dealului Milcoiu, şi care a servit pe urmă drept capelă de cimitir până în anul 1940, când a ars, fiind incendiată de nemţi. Biserica actuală din vatra satului Milcoiu a fost zidită din cărămidă, în stil Brâncovenesc, acoperită cu şiţă, având pridvor în formă de cruce, dar are nevoie urgentă de restaurare. Ctitorii principali au fost boierul Constantin Hodoroagă şi fiul său, Ioniţă Hodoroagă, ale căror morminte sunt aşezate în pridvorul bisericii: „Din cauza stării ei avansate de degradare avem nevoie de fonduri pentru restaurarea acestei biserici. La ridicarea acestei biserici a contribuit inclusiv familia mea. Voi face tot ceea ce-mi va sta în putinţă să identific fonduri pentru reabilitarea lăcaşului, în amintirea strămoşilor noştri”, a afirmat primarul.
Claudia Şchiopu