Două poduri vor fi reabilitate la Stroeşti
- Fondurile au venit de la Guvern, pe situaţii de urgenţă
În această perioadă, administraţia locală lucrează la documentaţia aferentă proiectelor pentru remedierea a două poduri afectate de calamităţi, în urma ploilor abundente din vara acestui an. În luna august Guvernul a alocat, de urgenţă, pentru localitatea Stroeşti 600.000 de lei pentru refacerea punţii pietonale din punctul Motoeşti- sat Obroceşti şi reabilitarea podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura- sat Cireşu: „Am primit 600.000 de lei pentru situaţii de urgenţă, din care 350.000 pentru execuţia de lucrări la puntea pietonală peste pârâul Aninoasa, în punctul Motoeşti din satul Obroceşti şi încă 250.000 de lei pentru lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Cerna, în punctul Măgura din satul Cireşu. Suntem la stadiul de proiectare, am făcut expertizele, vom face proiectul şi apoi vom începe lucrările. Am mai avut o solicitare de finanţare pentru încă un proiect, o alunecare de teren din satul Dianu, însă, din discuţiile cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului am înţeles că trebuie să ia toată lumea bani şi am fost una dintre localităţile care au renunţat la un proiect pentru a lua şi ceilalţi ceva. Mi se pare normal acest lucru, deoarece foarte multe localităţi din judeţ au fost afectate. Noi suntem foarte mulţumiţi cu finanţările primite. Meritul este atât al Prefecturii, cât şi al Consiliului Judeţean, domnul preşedinte Constantin Rădulescu fiind prezent la Stroeşti când a fost luată puntea din punctul Motoeşti. Nu m-am înţeles atunci cu cei de la SGA şi domnul preşedinte a venit personal aici şi s-a rezolvat problema”, ne-a declarat primarul Toma Ciolacu. Alesul liberal spune că apartenenţa politică nu şi-a pus amprenta în cei doi ani de mandat. Chiar dacă este liberal, Toma Ciolacu a reuşit să atragă numeroase fonduri de la Guvern, atât pentru calamităţi, cât şi prin PNDL-2, lucrări pentru modernizarea infrastructurii în localitate: „De când sunt eu primar nu am simţit că apartenenţa politică ar fi o problemă. Este punctul meu de vedere, nu ştiu cazul altor primari. Eu nu am simţit că, dacă fac parte dintr-un alt partid, sunt în opoziţie, nici la Prefectura, nici la Consiliul Judeţean şi în nici o altă instituţie. Cred că am primit exact ce merită comuna, şi nu cred că s-a ţinut cont de culoarea politică. Pe zi ce trece mă conving tot mai mult de acest lucru. Nici pe mine nu mă interesează politicul când este vorba despre comunitate”, a mai spus liberalul Toma Ciolacu.
Ramona BĂLTEANU