EDITORIAL: Opoziţia şi puterea, lăsate în poponeţul gol prin referendum
După ce au încercat cu disperare să se caţere efectiv pe spinarea referendumului pentru a ajunge câteva trepte mai sus, în politica mioritică, politicienii de la putere şi din opoziţie, în egală măsură, descoperă cum referendumul eşuat desprinde bucăţi întregi de încredere pe care le-o acordase electoratul, pentru a face loc unui peisaj unde întreaga clasă politică actuală rămâne cu dosul dezvelit.
În timp ce Dragnea s-a ascuns prin vreo văgăună, să îşi lingă rănile şi să îşi fardeze puţin vânătăile apărute după „bătaia” primită de la propriul electorat, principalul partid de opoziţie iese şifonat şi cam fără haine din această experienţă. S-a format deja un grup de aşa-zişi dizidenţi din PNL, printre care şi liberalii Traian Ungureanu şi Mihai Neamţu, care încearcă să profite la maximum de cadavrul referendumului şi să înfiinţeze, împreună cu alţi câţiva intelectuali un nou partid creştin, dar fără să îşi anunţe demisia din partidul de opoziţie unde sunt înscrişi. Teoria lor, cam şubredă, totuşi, dă drept sigură existenţa unui mare număr de potenţiali alegători, care nu se regăsesc în partidele actuale, şi anume 3,5 milioane de oameni, respectiv cei care au votat cu DA la referendum, şi pe care politicienii ar vrea să-i manipuleze în beneficiul lor. Aceşti vizionari de carton cred că simpla denumire a unui partid ca fiind unul creştin ar putea scoate la urne milioane de alegători şi ar putea face praf formaţiunile actuale, doar pe baza unor sentimente pioase ale alegătorilor. Acesta a fost, de fapt, motivul ascuns al organizării acestui referendum, şi anume acela de a testa numărul de potenţiali alegători care pot fi controlaţi prin religie, şi a creiona apoi, pe acest schelet, o nouă construcţie politică.
Părerea noastră este că acest grupuleţ de oameni mânaţi din spate cu abilitate spre acest scop, printre care Adrian Papahagi, pr. Constantin Necula sau pastorul penticostal Vladimir Pustan uită că marea majoritate a alegătorilor care frecventează bisericile şi care pot fi, deci, influenţaţi prin intermediul slujbelor sunt deja înregimentaţi la un partid politic, şi anume la PSD, iar o implicare disperată a bisericii şi a religiei în politică nu ar face altceva decât să îi îndepărteze şi pe puţinii credincioşi practicanţi de stranele bisericilor. De altfel, un prim indiciu referitor la „succesul” unui asemenea partid a fost dat deja, prin eşecul masiv al referendumului. Cu totul altul ar fi fost, probabil, rezultatul în cazul în care pe lista de vor s-ar fi aflat câteva nume de politicieni despre care s-a auzit cam cât au furat chiar şi prin cele mai izolate cătune, şi a căror imagine contrastează violent cu imaginea pe care ar dori să o impună noul partid. De aici a pornit, de fapt, apropiatul faliment a modului actual de a face politică, şi anume de la faptul că promisiunile din campanii au fost mult prea frumoase faţă de dezastrul realităţii care a urmat.
Ideea unirii tuturor politicienilor agreaţi sub aceeaşi umbrelă, aceea a bisericii nu a fost rea la început, doar că efectul pe care îl creează este unul contrar, şi anume dezbinarea formaţiunilor actuale. La PNL, pe de o parte există o prăpastie între actualul preşedinte, Iohannis şi Ludovic Orban, şi asta înseamnă că nu vor putea conlucra, cel mai probabil, la următoarele alegeri, iar pe de altă parte rezultatul referendumului înseamnă că un nou partid, care se va autointitula creştin ar putea rupe masiv din cele 20 – 25% de procente care au mai rămas acum stabile pentru PSD. Nu trebuie să neglijăm, însă, nici faptul că întreaga strategie pe baza căreia se încearcă creionarea unei asemenea formaţiuni politice creştine se bazează, în fond, pe un electorat aflat la vârsta a treia, pentru că tinerii creştini de astăzi sunt puţin mai greu de prostit să confunde sediul de partid cu biserica. Asta înseamnă că electoratul tânăr, cel care reprezintă de fapt viitorul politic românesc rămâne în continuare „liber” şi nerevendicat de nimeni. Poate că, la un moment dat, tinerii se vor trezi şi vor decide că a venit momentul să nu mai lase vârsta a treia să le decidă viitorul. Şi atunci, toate calculele „religioase” ale strategilor politici de astăzi ar putea fi date peste cap.