Ziua localităţii Perişani, sărbătorită sub semnul istoriei

Pe data de 20 – 21 octombrie, administraţia locală din Perişani sărbătoreşte, „Posada Perişani”, unul dintre cele mai importante evenimente istorice, respectiv victoria obţinută în anul 1330 de oastea conducătorului Basarab I – întemeietorul Ţării Româneşti, împotriva armatei mult mai modernă a regelui ungar, prinţul Carol Robert de Anjou, ediţia a XIX-a.
Programul evenimentului se va deschide sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 10.00, cu un program derulat în cadrul Şcolii Profesionale Perişani, sub coordonarea profesorului de istorie Radu Constantin şi a celorlalţi dascăli implicaţi în această activitate. Se va desfăşura astfel un concurs de nivel judeţean pe tema „Posada 1330”. În cadrul acestui concurs istorico – geografic sunt aşteptaţi copii din întregul judeţ pentru a-şi pune la încercare cunoştinţele de istorie prin concursul la care participă, în urma căruia vor fi premiaţi. De la ora 11.00, în cadrul Căminului Cultural istoricii, academicienii, oamenii de cultură, şi toţi cei prezenţi la eveniment vor lua parte la dezbateri istorice pe tema „Posada 1330” şi „Primul Război Mondial Perişani 1916”. Evenimentul va continua cu Festivalul cercetăşesc sub genericul „Posada, lumina centenarului”, care se va desfăşura pe insula Posada de la Centrul de informare şi promovare turistică din localitate.
A doua zi, duminică, 21 octombrie, evenimentul va debuta începând cu ora 10:00 cu discursul de deschidere a festivităţii susţinut de primarul localităţii, Ion Sandu, urmat de şedinţa festivă a Consiliul Local Perişani. În continuare vor avea loc cuvântările invitaţilor, oficialităţilor locale şi judeţene, dar şi comunicări şi discuţii asupra istoriei. După ora 12:00, elevii şcolilor din comună vor prezenta un program pe tema de istorie „Posada 1330”. Evenimentul va continua cu ceremonialul militar şi religios la Statuia lui Basarab I, comemorarea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă la Perişani în anii 1330 şi 1916, intonarea imnului eroilor, cântece eroice, dar şi depunerea de coroane. Pe scena amenajată în aer liber din centrul localităţii evenimentul va continua cu un program folcloric prezentat de Orchestra „Rapsodia Vâlceană”, alături de care interpretul de muzică populară Robert Târnăveanu va susţine un recital de muzică populară.
„Pe data de 20 – 21 octombrie se va desfăşura evenimentul „Posada Perişani”, un eveniment de nivel naţional, chiar dacă nu are o amploare destul de mare. Şi anul acesta ne aşteptăm să fie mult mai multă lume prezentă, pentru că aici s-a scris o importantă pagină de istorie. La Perişani, pe oriunde mergi sunt lucruri care marchează importanţa bătăliei şi figura lui Basarab I. Nu întâmplător statuia este amplasată la o răscruce de drumuri şi, culmea, chiar în defileul unde Basarab I s-a bătut cu Carol Robert de Anjou, în satul Pripoare, aşa cum se descria în Cronica de la Viena”, declară primarul Ion Sandu. Ca în fiecare an, cei prezenţi la eveniment vor fi întâmpinaţi la intrarea în localitate cu afişe unde va scrie „Azi, la Perişani nu se face politică”. „Nu este o premieră, am adoptat acest slogan de mai multă vreme, şi am văzut că a dat roade, fiindcă la Perişani, în astfel de zile, temele de discuţie sunt legate de istorie”, a adăugat primarul Sandu.
Claudia Şchiopu