În trecut, în zonă se exploata aurul
Urcând pe firul pârâului Muereasca, spre Mănăstirea Frăsinei, pe drum descoperi locuri, oameni, poveşti, izvoare cu ape minerale, pietre şi chiar firişoare de aur sub formă de fluturaşi şi solzi foarte fini, alături de alte minerale extrem de preţioase, care fac lumea să se învârtă. Totul, de 24 de carate. Legendele din spatele numelor acestor râuri care udă pământul localităţii sunt fabuloase şi pline de mister. Pentru culegerea metalului preţios, căutătorii fluturaşilor de aur aşezau nişte scânduri înclinate, peste care puneau nişte ţesături de lână. Peste aceste ţesături puneau nisipul şi prundişul aurifer cules din albia pârâului. Apoi, turnau peste acest amestec apă, spălând bucăţile de rocă. În urma acestui procedeu solzii de aur, fiind mai grei, rămâneau agăţaţi de ţesătura de lână şi puteau fi adunaţi. Legendele căutătorilor de aur au fost tot timpul o sursă constantă de povestiri. Cele mai bogate legende au rămas cele despre aurul descoperit aici, care era bântuit de iele, demoni subpământeni şi flăcările care joacă pe comori. Toate acestea au alimentat imaginaţia oamenilor secole la rând şi au înflăcărat ambiţia celor care au sperat într-o îmbogăţire miraculoasă, peste noapte. Pe valea pârâului Muereasca se găsesc numeroase roci de construcţie, pietriş, nisip, valorificate în construcţiile care se înalţă pe raza localităţii. Mai mult, în punctul „Ponoreanu” şi în alte părţi, localnicii au găsit bucăţi de pirită auriferă. Valea pârâului Muereasca ascunde valori naturale inestimabile, aurul semnalându-şi prezenţa aici de multă vreme, şi atrăgând atenţia cercetătorilor. O altă bogăţie importantă pe care o are localitatea sunt izvoarele cu ape minerale, al căror debit şi compoziţie chimică le situează în categoria izvoarelor cu o valoare deosebită, care ar putea duce la folosirea lor pe scară largă. Prezenţa acestor izvoare pe teritoriul comunei nu este întâmplătoare, dacă ţinem seama că localitatea este amplasată între două renumite staţiuni balneare, Călimăneşti şi Băile Olăneşti.
Apele minerale sunt o comoară nevalorificată, până în prezent
La Cheile Şutei, două izvoare cu debit destul de mare indiferent de anotimp fac adevărate minuni pentru cei care folosesc apa de acolo. Primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu, se gândeşte tot mai serios să înscrie localitatea pe harta turismului: „Pentru noi, aceste izvoare constituie un plus, şi cred că, în acest sens, ar exista posibilitatea de a găsi un investitor care să se folosească de acest aspect. Acum şi primarul de la Olăneşti demarează lucrări de reabilitare a drumului care face legătura cu Muereasca, iar acest lucru ar ajuta dezvoltarea turismului pentru ambele localităţi. Turistul care vine în zonă ar avea astfel asigurată o cale sigură, dar şi mult mai rapidă spre obiectivele pe care poate să le viziteze în zonă. Posibilitatea de asfaltare a drumului care face legătura cu Olăneştiul va exista foarte curând. Drumul respectiv a fost modernizat cu fonduri europene şi nu s-a putut interveni într-o anumită perioadă de timp, acest aspect fiind una dintre condiţiile impuse de Uniunea Europeană. După ce se finalizează această perioadă îl vom propune pentru asfaltare. Mai sunt şi alte posibilităţi de dezvoltare a localităţii, dacă facem această legătură, cu Olăneştiul, inclusiv prin apariţia de ferme agroturistice”, a spus primarul Ion Ungureanu.
Izvoarele minerale ar putea fi captate şi valorificate
Apele minerale din zona Cheile Şutei au efecte terapeutice miraculoase şi sunt folosite de zeci de ani de localnici pentru tămăduirea multor boli. Analizele de apă efectuate la cele două izvoare minerale din zona Şuta au arătat că, din punct de vedere fizico-chimic, dar şi terapeutic, specialiştii au opinat că acestea ar putea fi la fel de valoroase ca şi cele din staţiunile Călimăneşti şi Olăneşti, aflate în apropiere. Prezenţa acestor izvoare pe teritoriul comunei nu este întâmplătoare, ţinând seama de faptul că localitatea este amplasată între două renumite staţiuni balneare, Călimăneşti şi Băile Olăneşti: „Izvoarele au debit indiferent de anotimp, iar oamenii din zonă le cunosc leacul şi merg să ia apă de acolo pentru vindecarea multor boli. Avem în plan captarea lor, pentru a le duce mai jos, printr-o conductă, undeva unde accesul să fie mai uşor posibil pentru cei care doresc să folosească apa sau pentru cei care doresc să construiască în zonă o bază de tratament. Analizele au fost făcute şi s-a ajuns la concluzia că apele sunt compatibile cu Izvorul 24 din Olăneşti. Mai este acolo şi un izvor cu sulf. Localitatea este poziţionată între cele două staţiuni, deci există influenţă. Noi am încercat să forăm în zonă puţuri pentru reţeaua de apă dar, la o adâncime de 30 de metri am dat de pungi de sulf, iar apa era infestată cu sulf, nefiind o apă potabilă. Atunci a trebuit să găsim soluţia de a ne racorda la conducta de aducţiune de la Brădişor pentru reţeaua de apă potabilă”, a mai spus primarul Ion Ungureanu. Chiar dacă, la Cheile Şutei, doar localnicii se bucură acum de efectele apelor minerale tămăduitoare, autorităţile locale au în vedere identificarea fondurilor cu scopul creării unui drum de acces, pentru a da posibilitatea tuturor de a pătrunde mai uşor până în inima pădurii.