Toma Ciolacu: „Uniunea Europeană ne dă bani cu condiţii destul de severe, imposibil de realizat”

 

Primarul Toma Ciolacu a făcut o trecere în revistă a principalelor realizări ale Primăriei Stroeşti în acest mandat, ale investiţiilor finalizate şi a vorbit despre stadiul celor aflate în derulare, dar a ţinut să puncteze şi principalele probleme cu care se confruntă administraţia locală. Ce şanse are localitatea pe care o administrează în privinţa accesării fondurilor europene şi de ce nu este de acord cu acordarea unor indemnizaţii speciale primarilor, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Trăgând linie, cum ar arăta bilanţul activităţii dumneavoastră de la primărie, după doi ani din primul mandat?

Toma Ciolacu: Pot spune că am reuşit să realizez nu 100%, ci chiar 110% din ceea ce mi-am propus. Asfaltăm drumurile comunale, construim poduri, modernizăm dispensarul, atragem fonduri europene prin GAL, iar şcolile din localitate pot concura cu şcolile de la oraş. În aceşti doi ani nu a existat o perioadă mai lungă de trei săptămâni când în localitate să nu avem constructor. În prezent se lucrează la trei obiective. Înainte de a ocupa funcţia de primar am fost viceprimarul acestei localităţi, fapt care m-a ajutat în implementarea proiectelor şi absorbţia fondurilor. Cunosc detaliile de funcţionare ale unei administraţii, dar şi dis­crepanţa dintre nevoile comunităţii şi exigen­ţele legii în a răspunde nevoilor cetăţeanului.

 

Impact real: În ce stadiu aţi ajuns cu proiectele finanţate prin programele guvernamentale, sau cu cele din alte surse de finanţare?

Toma Ciolacu: Guvernul a alocat pentru comuna Stroeşti fonduri pentru două proiecte. Este vorba despre o investiţie care cuprinde asfaltarea uliţelor din comună pe o lungime 3,5 kilometri, proiect care s-a şi finalizat. Cel de-al doilea proiect cuprinde reabilitarea dispensarului uman, proiect care în mod sigur se finalizează până la expirarea termenului de execuţie. În rest, cu bani din bugetul local se vor amenaja trotuarele pe o lungime de 400 de metri, pe ambele sensuri de mers ale străzii principale din localitate care deserveşte şcoala, poliţia‚ dispensarul, farmacia şi se va asfalta această stradă pe o lungime de 1,5 kilometri. Şi tot cu fonduri alocate din bugetul local, în această perioadă intenţionăm să dezvoltăm un proiect în vederea asfaltării pe o lungime de un kilometru, în satul Dianu. Prin GAL am reuşit să achiziţionăm tractorul cu toate accesoriile şi am primit avizul favorabil de la Craiova să ne putem primi banii înapoi, conform procedurii de plată. Astfel, într-o lună putem pune banii la asfaltare. Din fondul de rezervă al Guvernului s-au alocat fonduri pentru construirea a două poduri.

Impact real: Ce v-aţi mai dori, la capitolul învăţământ?

 Toma Ciolacu: În vara anului trecut am atras fonduri pentru modernizare şcolii din centrul localităţii şi sunt mândru, pentru că locaţia în prezent poate concura cu multe şcoli din oraş. Dar, nu sunt de acord cu faptul că şcolile au căpătat personalitate juridică în urma unei ordonanţe care s-a dat acum câţiva ani, de la Guvern. Adică, pentru şcoli se alocă fonduri, au buget separat faţă de primărie, au numiţi directori, au contabili şi salariaţi pe care îi plătesc pentru o muncă care nu se vede, iar noi, ca primărie, ne uităm cum se cheltuiesc banii, fără nici o putere. După ce se termină „punguţa”, directorul şcolii se plânge că nu mai are fonduri pentru foarte multe necesităţi, în vederea funcţionării. Prin urmare, nu sunt de acord cu această autonomie în privinţa cheltuirii banului, fiindcă, atunci când îi termină, nimeni nu-i întreabă pe ce i-au cheltuit. Nu am nici o treabă, dar consider că ar trebui să drămuiască bugetul pe care îl au. Eu am semnat un contract cu directorul de şcoală, prin care primăria şi-a luat angajamentul că va susţine şcoala cu cheltuielile care sunt necesare din momentul în care nu le ajung banii. Dar, în acel contract spune clar că orice ban cheltuit pe cheltuieli materiale pentru şcoală se foloseşte cu acordul primarului. Părerea mea este că directorii şcolilor nu sunt buni manageri, şi nu mi se pare corect ca administrarea şcolilor să fie în subordinea primăriei, atâta timp cât banii se cheltuiesc aşa cum consideră directorii şcolilor. Şcoala din Stroeşti a avut 900 de milioane de lei pentru cheltuieli materiale pe un an, aproape 100 de milioane de lei pe lună. Un manager bun drămuia banii până la finele anului, cu toate acestea nimeni nu-i întreabă pe ce s-au cheltuit.

Impact real: Stroeştiul are şansa absorbţiei fondurilor europene?

Toma Ciolacu: La toate şedinţele la care am participat noi, primarii, am pus problema punctajului impus în vederea accesării fondurilor europene. Cu toţii ştim că sunt nişte condiţii dramatice, dar nimeni nu ia măsuri pentru remedierea problemelor. Consider că nu sunt bani, nu se vrea să ne dezvoltăm. Avem nevoie de fonduri pentru apă, canalizare, asfalt pe drumuri şi pentru şcoli. Accesarea fondurilor europene pentru o localitate cum este Stroeştiul este interzisă, fiindcă nu îndeplinim condiţiile impuse de programele europene. Nu îndeplinim punctajul cerut pentru că localitatea nu are legătură cu un drum naţional sau drum judeţean, nu are gară, nu are monumente istorice, nu are resurse minerale, şi asta pentru că europenii nu vor ca noi să ne dezvoltăm pe fiecare uliţă. Mai mult, nici un program european nu are cofinanţare zero, iar pentru cele care au cofinanţare 2% se mai pun bani din Consiliul Local pentru proiectare, studiile de fezabilitate şi avize, bani pe care nimeni nu-i socoteşte. Programe mai accesibile sunt pentru piscine, terenuri de sport sau parcuri. Uniunea Europeană nu ne dă bani pentru asfaltări, apă, canalizare, pentru deschiderea unei fabrici, pentru utilaje să facem agricultură. UE ne dă bani pentru ceea ce cred ei, dar cu condiţii destul de severe, imposibil de realizat. Singura posibilitate de accesare a fondurilor europene rămâne grupul de acţiune locală.

 

Impact real: Ce părere aveţi despre acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali şi dreptul de a face afaceri ca PFA?

Toma Ciolacu: S-a încheiat povestea, le-a tăiat Kalus Iohannis. Nu am fost de acord cu aşa ceva. Era sfidător faţă de comunitatea asta, care trăieşte de pe o zi pe alta, cu salarii şi pensii de mizerie, iar noi să avem acele indemnizaţii speciale. Aş propune să se taie aceste pensii speciale şi parlamentarilor. Dacă eşti primar sau parlamentar, nimeni nu te obligă să ocupi această funcţie. De ce să fie diferenţiere între locurile de muncă? Cine este de vină că sunt primari de 20 de ani? Nimeni nu te forţează să candidezi la o astfel de funcţie şi nici o categorie socială, mai ales politicienii, cu excepţia cadrelor militare, nu ar trebui să beneficieze de această pensie „specială”, iar acordarea pensiilor trebuie sa se facă în mod corect, după principiul contributivităţii.

Claudia Şchiopu

 

.

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *