Zi de sărbătoare la Lungești. Elevii Şcolii Gimnaziale vor învăța în casă nouă

 

Vineri, 23 noiembrie, întreaga comunitate din comuna Lungeşti s-a adunat in centrul localității să participe la tăierea panglicii inaugurale în urma modernizării Scolii Gimnaziale Lungești. Autoritățile locale și conducerea școlii i-au avut alături pe inspectorul şcolar general ISJ Vâlcea, Andra Bică, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, primari, personalităţi din viaţa politică şi administrativă a judeţului, cadre didactice, dar și pe elevii care vor învăţa în clădirea nou amenajată.

Ceremonia de inaugurare a început în incinta şcolii, printr-o slujbă de sfinţire oficiată de preoţii satului.  Evenimentul a continuat cu discursurile invitaţilor, prin care s-a subliniat importanţa colaborării între instituţii pentru realizarea unor astfel de proiecte comunitare. În discursul său, inspectorul şcolar general ISJ Vâlcea, Andra Bică, a subliniat importanţa instituţiilor de educaţie pentru comunităţile româneşti şi, de aceea, şcoala trebuie să aibă prioritate în proiectele de viitor ale fiecărei administraţii locale: „ Foştilor dascăli le mulţumesc că sunt astăzi alături de noi.  Pentru noi, aceşti dacascăli sunt ca nişte părinţi, pentru că niciodată după ieşirea la pensie sfaturile lor nu sunt de prisos. Mulţumim şi părinţilor şi cadrelor didactice pentru tot ceea ce fac pentru copiii noştri, pentru că ei sunt viitorul României şi vă mulţumim că investiţi în educaţie”, a spus Andra Bică.

Primarul Tiberiu Costea a felicitat cadrele didactice şi pe elevi pentru mutarea într-o clădire modernă, cu spaţii pentru toate activităţile didactice. O şcoală model care i-ar face invidioşi până şi pe cei mai pretenţioşi elevi sau profesori. Spunem acest lucru pentru că noua unitate şcolară merită într-adevăr toate laudele.

La final, cei prezenţi au avut ocazia să viziteze sălile de clasă ale unităţii de învăţământ. Manifestarea s-a încheiat cu un moment festiv susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale Lungeşti

Table şcolare inteligente şi dotări moderne

Proiectul a inclus reabilitarea, modernizarea clădirii şi dotarea cu echipamente moderne. Astfel, în actuala şcoală au fost  modernizate toate sălile de clasă, laboratorul de informatică, birourile pentru director, secretariat şi contabilitate, sala cadrelor didactice, precum şi două grupuri sanitare. Şcoala a fost dotată cu instalaţii de alarmare antiefracţie şi cu sisteme de supraveghere video, interioară şi exterioară. Printre echipamentele moderne achiziţionate se regăsesc table şcolare inteligente, interactive, co­nectate cu videoproiectoare. De asemenea, laboratorul de informatică a fost dotat cu calculatoare, iar laboratorul de ştiinţe include material didactic modern. Sălile de clasă au fost amenajate cu mobilier nou, iar una dintre încăperi a primit destinaţia de sală pentru limba şi literatura română. Proiectul de modernizarea şi dotarea a Şcolii Gimnaziale Lungeşti face parte din portofoliul proiectelor finanţate de Ministerul Dezvoltării.

Stimulaţi pentru a învăţa

Odată finalizate lucrările la instituţia de învăţământ, primarul comunei Lungeşti,  Tiberiu Costea a subliniat importanţa şcolii într-o societate civilizată. Alesul local spune că interesul pentru educaţie a fost dintotdeauna o preocupare majoră,  venind  de fiecare dată în ajutorul dascălilor, părinţilor şi  elevilor prin astfel de proiecte:  „Din toate proiectele finanţate prin PNDL 2 pe care le avem, modernizarea Şcolii Gimnaziale Lungeşti este primul obiectiv finalizat şi din câte ştiu, şi primul proiect din judeţ finalizat în această sesiune. Proiectul s-a finalizat într-un timp record, în doar patru luni jumătate. Sunt mândru de acest obiectiv pentru că este şcoala în care eu am învăţat, mama mea a fost dascăl, iar soţia este profesor.  Dar, nu acesta a fost motivul pentru care am decis că este nevoie de reabilitarea unităților de învățământ, ci starea deplorabilă în care se aflau atunci când am preluat frâiele acestei administraţii. Un alt motiv a mai fost,  stimularea copiilor de a obţine rezultate de care să fim cu toţii mândri. Azi, după 50 de ani de la construirea acestei şcoli, timp în care au fost doar câteva văruieli, avem una dintre cele mai moderne locaţii de învăţământ din mediul urban. Locaţia  are toate condiţiile standardelor comunei Lungeşti, nu zic standardelor comunităților europene, pentru că noi avem nişe standarde pe care ni le-am ridicat până acolo unde să ne poate lua şi alţii ca exemplu” a subliniat primarul din Lungeşti, Tiberiu Costea.

Claudia Şchiopu

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *