Primăria orașului Horezu, împreună cu partenerii tradiţionali, a pregătit un program complex dedicat Zilei Naţionale a României – 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Manifestările s-au desfășurat pe perioadă a trei zile, începând de vineri- 30 noiembrie și s-au încheiat duminică- 2 decembrie. Pentru Ziua Națională a României, administrația locală condusă de primarul Nicolae Sărdărescu a pregătit un moment festiv în cinstea centenarului, apoi o demonstrație culinară, dar și recitaluri de muzică populară susținute de artiști locali. Nu au lipsit nici surprizele sau invitații speciali. Localnicii și-au etalat costumele populare, însoţite de drapelul romanesc și s-au bucurat, alături de invitaţi şi administraţia locală de aceste zile atât de importante pentru neamul românesc. Mai mult decât atât, pe parcursul celor trei zile, horezenii s-au putut bucura, pentru prima dată, de experiența unui street food festival, care s-a derulat sub titlul „Marea Unire de la 1918, Atunci şi Acum”.

 

Nicolae Sărdărescu: „Suntem un popor binecuvântat”

 

Pe 1 Decembrie, primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu a transmis un mesaj tuturor românilor, la 100 de ani de la Marea Unire: „În această zi cu o mare încărcătură istorică pentru toți românii, haideți să trezim mai mult simțirea de neam ce zace în noi, de secole, să credem și să dovedim că suntem vrednici de ceea ce am primit drept moștenire de la strămoșii noștri care au luptat și s-au jertfit pentru idealuri mărețe. Suntem un popor binecuvântat. Avem toate resursele în minunata noastră țară. Cu credință, iubire și recunoștință haideți să ne bucurăm și să fim mândri că ne-am născut aici, pe acest pământ sfânt. La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor! La mulți ani, horezeni!”, a fost mesajul transmis de primarul Nicolae Sărdărescu.

 

Ramona BĂLTEANU

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *