ConstantinOprea: „Pentru un primar, comuna este o gospodărie mai mare”

Constantin Oprea, primarul comunei Nicolae Bălcescu şi-a dorit întotdeauna să aducă localitatea pe care o conduce la nivelul de confort care să îi facă pe oameni să rămână în zonă. Aflat la al patrulea mandat, spune că, în toţi aceşti ani, a învăţat să facă cel mai bine administraţie, politica, în schimb nu prea l-a tentat: „De când mă ştiu, mă ştiu muncind. Pentru mine administraţia estelegea de la care nu ai voie să te abaţi, şi pe care am învăţat să o fac în toţi aceşti ani. Poți fi o viaţă primar, important este ce rămâne în spatele acestor ani.Eu numesc comuna o gospodărie mai mare a primarului, cu multe probleme, pe careprimarul trebuie să le rezolve. Într-o localitate estenevoie de apă, de canalizare, de drumuri asfaltate și de școli moderne. Cu bune și cu rele am ajuns să fiu primarul acestei localităţi, aflat la al patrulea mandat. Când vine vorba despre viaţa de primar mă gândesc larelaţia mea cu oamenii, pe care îi cunosc foarte bine, le ştiu nevoile şi supărările”, spune ConstantinOprea.

14 ani în fruntea administrației locale

14 ani în fruntea administraţiei locale nu au fost uşori, pentru Primăria Nicolae Bălcescu.Cu toate acestea, Constantin Oprea a tras linie şi a contabilizat realizările dintoţi aceşti ani. Introducerea reţelei de apă şi canalizare, drumurile comunale şi şcolileau fostproiecteleprioritare ale primarului Constantin Oprea.„Primul mandat, anii aceia au fost cei mai grei. Schimbarea locului de muncă şi faptul că în localitate nu era o palmă de asfalt, şcolile stăteau să cadă, iar de apă şi canalizare nici nu se vorbea, erau un vis. Primăria era o ruină, ploua prin acoperiş, în fiecare încăpere era mucegaiul până la tavan, sub duşumele mişunau şobolanii, iar la etaj crescuseră salcâmi. Anii au trecut cu grele şi bune, iar astăzi sunt mândru,fiindcă pot să las cevaîn urmă, chiar dacă mai sunt voci care mă critică. Primul proiect pentru care am atras fonduri a fost introducerea reţelei de apă”, își amintește primarul din Nicolae Bălcescu.

Rețeaua de apă, foarte importantă pentru comunitate

Aflat la al patrulea mandat şi fiind ales de fiecare dată cu un procent important din voturile cetăţenilor, Constantin Oprea spune că primul proiect pe care l-a accesat a fost introducerea reţelei de apă, fiindcă oamenii de aici cărau apa cu găleţile, de la distanţe destul de mari. „Localitatea este extrem de întinsă, avem peste 200 de kilometri de drumuri comunale şi 18 sate. Când am preluat mandatul nu era o lopată de asfalt pe drumuri, în şcoli activităţile educaţionale erau neconforme cu nevoia de formare a copiilor, iar de apă şi canalizare nici nu se discuta. Primul meu proiect ca primar al acestei localităţi a fost înfiinţarea reţelei de apă pe o lungime de 25 de kilometri. Proiectul era depus la SAPARD, pe Măsura 2.1., cu fonduri europene, de fosta conducere, şi prevedea înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă, dar nu avea finanţare. La începutul mandatului 2004 proiectele pe SAPARD începuseră să se epuizeze. În anul 2005 a fost o calamitate, o ploaie puternică, o rupere de nori, şi mi-a dat dreptul să refacem studiul de fezabilitate pentru proiectul de alimentare cu apă. Astfel am reuşit să redepun proiectul”, a declarat primarul din Nicolae Bălcescu. Aşa s-au atras primii bani europeni în localitatea Nicolae Bălcescu.Din păcate, acest proiect nu a cuprins întreaga localitate în ceea ce priveşte reţeaua de apă. Dintre cele 18 sate, câte are localitatea,primarul a încercat să cuprind în primul rând centrul satelor respective, acolo undese aflau şcolile,dispensarul,primăria,acolo unde cetăţenii în mod sigur se racordau, fiindcă racordarea era una dintre condiţiile impuse în programul de finanţare europeană, altfel administraţia locală risca să returneze banii europeni.

Asfaltarea drumurilor comunale, o prioritate a administraţiei locale

Şi-a modernizat satul, a făcut o şcoală nouă din temelii, a construit un cămin de bătrâni, a introdus apă şi canalizarepe tronsoanele principale ale celor 18 sate, şi a reuşit să asfalteze pe o lungime de16 kilometridrumurile comunale, acestea sunt principalele realizări ale primului gospodar de la Nicolae Bălcescu.

Localitatea are acum o infrastructură rutieră care seîntinde pe o lungime destul de mare şi care, însumată, depăşeşte 200 de kilometri. Primarul spune că, în decursul celor patru mandate, a reuşit să atragă fonduri pentru asfaltarea drumurilor comunale într-un procent destul de mic, raportat la numărul de kilometri pe care-i are localitatea,Astfel, în portofoliul celor15 proiecte pe care le-a depus la Ministerul Dezvoltăriiîn vederea finanţării la următoarea alocare de fond,are proiecte pentru amenajarea drumurilor comunale prin asfaltare: un proiectcuprinde asfaltarea drumurilor comunale pe olungimea de 16 kilometri,iar celălaltproiecte de asfaltare a 6 kilometri; „Aceste proiecte suntextrem de importante pentru comunitate. Pe lângă aceste două proiecte de asfaltarese află un alt proiect, pentru extinderea rețelei de apă şi canalizare. Apa şi canalizarea au fost proiecte depuse prin master planul judeţului, care au fost respinse, fiindcăsatele respective nu auaglomeraţia impusă în programele europene. Poate reuşesc prin fondurile guvernamentale finanţarea acestor proiecte.Amenajarea centrului civic şi amenajareaunei biblioteci comunale sunt celelalte proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării în vederea finanţării, darasfaltarea drumurilor este proiectul prioritar al comunităţii. Oamenii s-au săturat, nu mai vor prafşi noroaie pe drumurile comunale”, adeclarat primarul.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *