EDITORIAL: Puterea nulităţii ne ţine pe toţi în lanţuri

Dacă tot am sărbătorit la 24 Ianuarie „Mica Unire”, în fapt unul dintre evenimentele istorice cele mai importante pentru formarea României moderne, începem să ne întrebăm, pe bună dreptate, cum se face că naţiunea română a reuşit să involueze în asemenea hal încât de la Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu ne scăldăm astăzi în miasma emanată de Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. Comparaţia este de-a dreptul hilară, dat fiind că, pe vremea lui Cuza, probabil că doamna Viorica nu ar fi fost acceptată de intelectualii vremii nici măcar pe post de servitoare a lui Moş Ion Roată, adică bună să-i lustruiască acestuia opincile.
De fapt, cum a ajuns România pe mâna acestor indivizi insipizi, incolori şi inodori, care sunt preocupaţi doar de propriul lor lux şi, eventual, când le mai cade în mână vreun discurs gata scris de alţii, susţin că se preocupă şi de „negaţiona… negaţionanismul Holocaustului”. Da, înţelegem, rimează puţin cu onanism, dar nu este. Ca şi Holocaust, care sună cam la fel ca şi Haos (atmosfera de la guvernare, din aceste zile), dar iată că nu înseamnă acelaşi lucru. Ce s-ar mai fi tăvălit de râs sau de plâns Cuza, Kogălniceanu, Alecsandri, Costache Negri şi mulţi alţi intelectuali care au ajutat la formarea României de astăzi, dacă îi vedeau pe aceşti pierde vară ai politicii cum se înfruptă după 160 de ani din roadele strădaniei lor…
Chiar dacă scena politică de astăzi este împânzită de hoţi la drumul mare, puţin mai spălaţi şi îmbrăcaţi cu haine de firmă, pe care altădată Cuza i-ar fi prins imediat cu ocaua mică şi i-ar fi pus să spele cu limba podeaua închisorilor, şi de semianalfabeţi care nu sunt în stare să citească un text nici măcar atunci când le este scris dinainte, culmea, vina pentru aceste deviaţii o poartă în proporţie covârşitoare intelectualii români. Ce vină are biata profesoară de traforaj Dăncilă că a acceptat un post care o depăşea în toate privinţele, atâta timp cât a fost posibil ca acesta să i se propună? Probabil o vină foarte mică, pe motiv că, de unde nu este … nici Dumnezeu nu cere. În lumea necuvântătoarelor, acolo unde un pom sau un tufiş rămâne liber, este normal că fie ocupat de prima maimuţă apărută în cale, şi care are nevoie de un culcuş. Mai grav este că oamenii care mai au capacitatea de gândire raţională în această ţară au lăsat să se întâmple aceste lucruri şi nu au intervenit la timp, fie din comoditate, fie din faptul că aşteptau, la rândul lor, vreo sinecură bine plătită, în schimbul serviciilor prestate.
Situaţia este aceeaşi la nivel european, dar intelectualii de acolo au tras deja un semnal de alarmă în privinţa pericolelor care pândesc întreaga Uniune Europeană, dacă şi la următoarele alegeri vor rămâne pasivi. În presa internaţională a apărut o scrisoare-apel semnată de peste 30 de intelectuali de prestigiu ai lumii, printre care Ismail Kadare, Adam Michnik, Herta Muller, Orhan Pamuk, Salman Rushdie, Bernard-Henri Lévy, Eugenio Scalfari ori Mario Vargas Llosa, care cheamă la acţiune pentru salvarea Europei într-un moment dificil. Un gest excepţional, care denotă luciditatea specifică eminenţelor cenuşii în ceasurile de cumpănă. „Europa este atacată de falşi profeţi îmbătaţi de ranchiună, în delir în faţa posibilităţii de a acapara lumina reflectoarelor. (…) Continentul e vulnerabil la propaganda deşănţată a ocupantului de la Kremlin. Ideea de Europă se destramă sub ochii noştri. Acesta este climatul toxic în care se vor desfăşura alegerile europarlamentare din luna mai. Asta, dacă nu cumva ceva se va schimba! Daca nu cumva ceva va veni să întoarcă valul! Daca nu se va ridica un nou spirit revoluţionar, aceste alegeri promit sa fie cele mai catastrofale din câte am văzut. Ele le vor da câştig de cauză sabotorilor. Iar pentru cei care încă mai cred în moştenirea lui Erasmus, Dante, Goethe şi Comenius, va mai fi doar înfrângere umilitoare. O politică ce dispreţuieşte inteligenţa şi cultura va triumfa astfel. Va urma o explozie de xenofobie şi antisemitism. Dezastrul se va abate asupra noastră, a tuturor. Acum trebuie să luptăm pentru ideea de Europă, sau o vom vedea pierind sub valuri de populism”, se menţionează în scrisoare.
Prin comparaţie, intelectualii români au ieşit la rampă doar atunci când li s-au promis niscaiva funcţii bine plătite, iar în restul timpului doar puţini dintre ei au fost vocali.
Să ne aruncăm puţin privirea în jur, şi vom descoperi anumite similitudini dintre măsurile economice deşănţate ale Guvernului PSD şi situaţia din Venezuela, unde s-a ajuns acum la fundul sacului. La noi încă se mai văd acolo, pe fund, câţiva crăiţari, şi de aceea minciuna electorală încă mai merge la majoritatea populaţiei. PSD se culcă deocamdată pe o ureche, considerând că lipsa de educaţie în care este menţinută populaţia va avea ca efect realegerea cu brio a partidelor de stânga, la viitoarele alegeri.
Responsabilitatea revine, în acest caz, partidelor de dreapta, dar acestea şi-au dat, în mod ruşinos, mâna cu puterea, vânzându-se pentru câţiva crăiţari, şi acum se culcă şi ele pe o ureche, sperând că PSD îşi va pune singur piedică până la următoarele alegeri şi va cădea de la guvernare, spărgându-şi nasul şi, din balta de sânge se va ridica fără efort actuala opoziţie, stăpână peste butoanele puterii.
Problema care persistă în România este că nici un partid, de stânga sau de dreapta nu mai are astăzi legătură cu o doctrină politică sănătoasă, cu partidele istorice sau cu ideologia pentru care au fost acestea create. Nimeni nu se mai gândeşte să ia nişte măsuri bune pentru propriul popor, ci doar pentru portofelul propriu, ceea ce este o mare diferenţă. Ceea ce face ca PSD şi PNL să fie percepute exact la fel, respectiv ca nişte găşti de cartier, unde s-au aciuat toate loazele societăţii, care nu ştiau să îşi câştige banii din propria pricepere şi au observat că vorbăria politică este mult mai bănoasă. Până când nu se va înfiinţa un partid nou, pe baza unei gândiri sănătoase, care să nu fie creat de vreuna dintre formaţiunile actuale şi care să impună câteva reguli clare şi de bun simţ, capabil să dea o direcţie sănătoasă politicii, ne vom scălda în continuare în băltoaca stătătoare a politicii actuale, în care vedem rotindu-se pe diverse funcţii aceleaşi nulităţi.