Impact Real

Un ziar aproape de oameni
Actul constitutiv al SC Parc Ind Vâlcea SA, modificat semnificativ de Adunarea Generală a Acţionarilor

Joi, 31 ianuarie 2019, Consiliul Judeţean Vâlcea a mandatat reprezentantul Judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Parc Ind Vâlcea SA să aprobe modificarea actului constitutiv al societăţii. Având în vedere modificările legislative intervenite de la data aprobării actului constitutiv al SC Parc Ind Vâlcea SA, Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 35 din 28 februarie 2013, actualizată, s-a impus completarea şi modificarea acestuia. Potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 37 din 31 august 2016, reprezentanţii Judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Parc Ind Vâlcea SA au fost desemnaţi Alexandru Oproaica şi Daniel Condescu. Prin cererea depusă în data 24 mai 2018, Daniel Condescu a renunţat la mandat. S-a propus reducerea numărului de administratori de la 5 la 3, fapt motivat pe de-o parte de situaţia financiară precară a societăţii şi, pe de altă parte, de propunerea Comisiei de selecţie pentru desemnarea administratorilor societăţii, numită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 128 din 30 iulie 2018, pe motiv că nu s-au depus mai mult de două candidaturi la procesul de selecţie, neexistând posibilitatea întocmirii listei scurte, procedura reluându-se de fiecare dată. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, în cazul societăţilor administrate potrivit sistemului unitar, consiliul de administraţie este format din 3-7 membri, persoane fizice sau juridice, cu experienţă în îmbunătăţirea performanţei societăţilor sau regiilor autonome pe care le-au administrat sau condus. S-a propus efectuarea de modificări în sensul înlocuirii unor acte normative care au fost abrogate şi cele în vigoare, astfel: OUG nr. 34/2014 privind achiziţiile publice a fost înlocuită de Legea nr. 98/2016; OUG nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative a fost înlocuită cu Legea nr, 162/2017; Ordonanţa de urgenţă nr. 79/2008 privind măsurile economico-financiare la nivelul unor operatori economici a fost înlocuită de Ordonanţa nr. 26/2013; Ordonanţa nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale este înlocuită de Legea nr. 186/2013; la „Dispoziţii finale” a fost inclusă pe lângă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea acesteia. La sfârşitul anului trecut, Consiliul Judeţean Vâlcea a decis mandatarea reprezentantului său în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Parc Ind Vâlcea SA să declanşeze procedura de selecţie pentru patru membri în consiliul de administraţie. Valoarea totală a proiectelor aferente celor două parcuri industriale este de 37,62 milioane de lei, din care Parcul Industrial Drăgăşani – 25,95 milioane de lei şi Parcul Industrial Bălceşti – 11,66 milioane de lei.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *