Robert Schell: „Anul acesta avem lucrări de aproape 10 milioane de euro, investiţii care se vor realiza în Brezoi”

Primarul oraşului Brezoi, Robert Schell, a prezentat, într-un interviu acordat cititorilor Impact real, stadiul proiectelor aflate în derulare, precum şi investiţiile pe care intenţionează să le mai realizeze pentru modernizarea oraşului. Cu bani elveţieni, Robert Schell va reabilita primăria, cu fonduri europene va realiza transport electric în oraş, iar cu fonduri guvernamentale va moderniza infrastructura educaţională. Despre aceste investiţii, dar şi despre alte subiecte interesante, în rândurile de mai jos.

Impact real: Cu ce gânduri porniţi, la început de an, din punct de vedere investiţional?

Robert Schell: Se pare că începem noul an într-o notă optimistă, avem semnate deja câteva contracte de finanţare, unele sunt deja în evaluare. Avem lucrări de aproape 10 milioane de euro anul acesta, investiţii care se vor realiza în oraş. Este vorba de 3,5 milioane de euro, un proiect finanţat prin POR, axa 3.2, care cuprinde construirea a 15 kilometri de pista de biciclete şi vom achiziţiona trei autobuze electrice cu care vom face transportul local şi transportul elevilor la şcoală. În cadrul proiectului sunt cuprinse mai multe obiective, printre care şi un hangar pentru autobuze, cu o staţie de încărcare, şi încă una la Gura Lotrului, pentru maşini. Proiectul este în faza de aprobare a fişei pentru licitaţie. Am mai obţinut finanţare şi se află în licitaţie încă un proiect de un milion de euro, pentru reabilitarea sediului primăriei. Este vorba despre un fond elveţian prin care se reabilitează numai clădiri publice şi, după cum vedeţi, primăria avea şi ea nevoie de o modernizare, fiind cea mai urâtă clădire din Brezoi, la ora actuală.

Impact real: Ce informaţii ne aduceţi despre proiectele finanţate prin PNDL-2? În ce stadiu de implementare sunt aceste investiţii?

Robert Schell: Continuăm lucrările de anul trecut, şi anume grădiniţa cu program prelungit, care este într-un stadiu avansat, şi sperăm ca în septembrie să fie gata şi să funcţionăm în ea la începutul noului an şcolar. Grădiniţa este finanţată prin programul PNDL-2. De asemenea, continuă reabilitarea şcolii de la Valea lui Stan, care a fost închisă zilele trecute, pentru că au început lucrările la acest obiectiv. Ne dorim să fie gata şi această şcoală, până în luna septembrie. Este vorba despre o reabilitare totală, finanţată tot din fonduri guvernamentale.

Impact real: Administraţia locală are experienţa atragerii de fonduri europene. Ce alte investiţii cu bani europeni vă gândiţi să mai realizaţi, la Brezoi?

Robert Schell: Un alt proiect aflat în evaluare, care a trecut de toate verificările de eligibilitate, în valoare de 4 milioane de euro prevede construirea unei clădiri multifuncţionale la liceu, cu sală de festivităţi, sală de sport, vestiare, 6 laboratoare, dispensar medical. Investiţia este finanţată tot prin POR, axa 13. Tot cu fonduri europene mai avem un proiect prin care vom construi o piscină acoperită, la baza sportivă, şi vom reabilita parcul din Brezoi, unde se ţine festivalul de blues. Valoarea investiţiei este tot de 4 milioane de euro. A trecut şi ea de partea de eligibilitate, şi cred că cele două proiecte vor fi aprobate în maximum o lună şi vor intra în licitaţie. Prin cele două proiecte vor mai fi reabilitaţi şi 5 kilometri de străzi, inclusiv Văratica şi Golotreni, cele două sate care nu aveau asfalt. În felul acesta va mai rămâne doar satul Drăgăneşti, de peste Olt, pentru care ne vom concentra, tot anul acesta, să găsim o soluţie să îl asfaltăm.

Impact real: Ce speranţe aveţi în ceea ce priveşte bugetul oraşului, la început de an?

Robert Schell: Având în vedere proiectele pe care le avem deja semnate, mari speranţe nici nu îmi pun în buget, nu mă interesează acest aspect foarte mult. Bugetul trebuie să îmi acopere cheltuielile curente de funcţionare şi cele cu personalul, pentru că, o dată cu mărirea salariilor, avem un impact destul de mare, de vreo 19% anul acesta faţă de anul trecut, în special la alocaţia de hrană. Din bugetul local nu se pot face nici un fel de investiţii, fiindcă sumele estimate nu acoperă decât aceste cheltuieli şi, cum gradul de colectare al taxelor şi impozitelor nu este de 100%, cu siguranţă vom avea nevoie şi de echilibrare bugetară pentru anumite capitole. Cred că ne vom descurca cu cât am estimat. Faptul că avem 10 milioane de euro pe proiecte pentru mine, ca primar, este suficient pentru anul acesta. Apropo de buget, trebuie să menţionez faptul că oraşul Brezoi a primit la sfârşitul anului trecut, surprinzător, din punctul meu de vedere, 36 de miliarde de lei vechi, reuşind să ne acoperim arieratele în totalitate. Urmărim să vedem ce finanţări mai putem accesa, continuăm studiile pentru apa geotermală care, într-adevăr merg greu, dar mă aşteptam la aşa ceva. Sperăm ca anul acesta să finalizăm partea de studii, şi efectiv să demarăm lucrările pentru foraje. Ne dorim apă geotermală pentru agrement şi pentru încălzirea oraşului, pentru că avem la ora actuală 1.100 de apartamente care se încălzesc cu lemne.

Impact real: Când ar putea ajunge reţeaua de gaz metan şi în oraşul Brezoi?

Robert Schell: Reţeaua de gaze naturale mi-e greu să cred că o putem aduce în curând, pentru că extinderea reţelelor între localităţi trebuie făcută de Guvern, prin Hotărâre de Guvern, şi noi avem posibilitatea doar în localitate să ne facem reţelele, prin programele de care dispunem. În acest caz, dacă nu se va face un program de extindere a reţelei de gaz nu avem şanse curând. Încercăm să sensibilizăm anumite foruri de la Ministerul Economiei, să includă şi Brezoiul în această posibilă investiţie.

Impact real: Veţi continua programul de reabilitare a blocurilor şi în acest an?

Robert Schell: Vom continua şi anul acesta, cu încă două blocuri. Avem în fondul de rezervă o sumă rămasă de anul trecut, din alocările de la Guvern, şi ne-am propus să refacem încă două blocuri de câte şase scări. Unul dintre proiectele pe care nu am reuşit să le realizăm până în prezent şi pe care ne chinuim să-l facem de mulţi ani este cel privind reabilitarea Casei de Cultură. Proiectul este în procedura de licitaţie la Compania Naţională de Investiţii de trei luni, iar termenul de evaluare este luna martie 2019. Nu ştiu de ce durează atât să evaluezi nişte oferte depuse de doar doi ofertanţi. De şase ani avem depusă documentaţia la CNI, şi doar anul trecut am reuşit să mişcăm lucrurile, în sensul că a fost scoasă la licitaţie. S-au ţinut trei licitaţii până în prezent. La prima nu s-a prezentat nici un ofertant, la a doua s-a prezentat doar unul, cu o ofertă neconformă, iar acum avem doi ofertanţi, doar că este în evaluare.

Impact real: Oraşul Brezoi s-a făcut cunoscut atât în ţară, cât şi peste hotare datorită Festivalului de blues. Ce surprize pregătiţi anul acesta, la cea de-a treia ediţie?

Robert Schell: Festivalul de blues creşte de la an la an, văzând cu ochii. Unii spuneau că au cel mai mare festival de blues la Focşani, eu spun că avem cel mai bun festival de blues din România, la Brezoi. Din punct de vedere calitativ, numele artiştilor care vor concerta la ediţia din acest an sunt mult peste aşteptările tuturor. Am făcut deja publice numele pentru doar o parte dintre artiştii cu care am semnat contractele deja. Noi sperăm să creştem în continuare sau, şi dacă vom reuşi să rămânem la acelaşi nivel, tot vom fi foarte mulţumiţi. În doar două ediţii organizate am reuşit să atragem sponsori importanţi, care susţin bugetul festivalului cu aproape 100.000 de euro. Cred că este un lucru extraordinar. În rest, se vor face abonamente pentru perioada festivalului, cred că 150 de lei pentru toate cele patru zile cât durează festivalul nu este deloc o sumă mare, dar care ne acoperă o parte dintre cheltuielile administrative. Anul acesta, cea de-a treia ediţie va avea loc în perioada 18-21 iulie. De asemenea, mai avem Târgul Lotrilor, un fel de sărbătoare a oraşului. Şi aici încercăm să ţinem ştacheta cât mai sus în ceea ce priveşte artiştii care concertează la Brezoi.

Ramona BĂLTEANU

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *